Incinerarea între DA sau NU

La început de an, societatea românească a fost bulversată de moartea regizorului Sergiu Nicolaescu, dar și mai mult a stîrnit discuția modul în care răposatul a cerut să fie înmormîntat – prin incinerare. Prima care s-a împotrivit acestui lucru a fost Patriarhia Română, căci conform deciziei din 1928 Sfîntul Sinod a hotărît:

1) preoții să-i prevină pe credincioși că, dacă cineva este incinerat, Biserica îi refuză orice serviciu religios;

2) înainte de a oficia slujba înmormîntării, preoții îi vor întreba pe membrii familiei în care cimitir va fi înmormîntat defunctul;

3) celor care au fost incinerați sau urmează să fie incinerați li se va refuza slujba înmormîntării.

Această poziţie a Bisericii Ortodoxe Române a fost promovată şi printr-o Pastorală a Sfîntului Sinod din 1933 şi reactualizată în anul 1989 în cazul judecării unor preoţi care faceau servicii divine celor care urmau să fie incineraţi şi cea mai recentă actualizare din 5 iulie 2012 în care sinodul a confirmat cele spuse anterior.

Drept argument al faptului că această practică nu este corectă se aduce versetul de la Facere 3:19 „... căci pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce”  de unde ar rezulta că practica corectă este cea a îngropării celui decedat şi pe lîngă acest argument scripturistic care pînă la urmă nu interzice incinerarea (căci cenuşa celui decedat deasemenea poate fi îngropată sau „reîntoarsă” pămîntului); iar Apostolul Pavel vorbeşte despre trup ca „templu al Duhului Sfînt” şi deci cum poate fi acest templu supus distrugerii prin foc, astfel nu am mai putea avea folosul şi minunea atîtor moaşte în biserica ortodoxă. Se mai aduce şi argumentul istoric care arată că practica obişnuită a Bisericii a fost îngroparea celor decedaţi, biserica primelor veacuri luptînd cu practica păgână de incinerare întîlnită la greco-romani şi deasemenea se mai aduce şi un argument de ordin dogmatic, precum că omul este trup şi suflet şi respectiv creştinii poartă de grijă în timpul vieţii şi de trup şi de suflet şi la fel corect şi creştineşte ar fi ca şi după moarte această grijă să continue. Un alt argument în defavoarea incinerării ar fi însuşi exemplul lui Iisus Hristos, care a fost îngropat într-un mormânt conform tradiţiei iudaice, de unde de fapt creştinismul şi a preluat regula sau tradiţia îngropării. Din punct de vedere al simbolismului trupul celui răposat este pus în pămînt la fel cum un bob de grîu este pus în pământ pentru a muri iar ulterior a învia, ba unii mai fac şi asemănarea că precum omul se află în pîntecele mamei la fel el se reîntoarce în „pîntecele” pămîntului. Din punct de vedere al moralei creştine este o datorie de a îngropa pe cei morţi, cuprinsă în datoriile creştinului faţă de aproapele.

Şi totuşi poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române pare a fi prea tranşantă şi prea severă, în acest sens

Apologetica Relativismului

Ieri, 4 ianuarie 2013 un grup de preoţi şi credincioşi din partea de nord a ţării, reprezentând Eparhia de Bălţi, fiind purtătorii de cuvânt a Episcopului Marchel, au venit cu declaraţii acuzatoare la adresa lui Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu (care a spus că trebuie să scăpăm de „mantaua sovietică”, referindu-se la sărbătorirea pe 25/7 ianuarie), care ca să vezi le-au lezat sentimentele religioase deoarece sărbătoresc Crăciunul pe stil nou şi nu pe vechi cum ar fi vrut ei... despre adevărul acuzărilor se poate de vorbit... dar scopul acestui articol e să redea frumuseţea spuselor purtătorilor de cuvînt, care dau dovadă de cunoştinţe profund teologice, fiind porniţi cu un fel de „cruciadă” împotriva celor care ţin pe stil nou... ba şi mai mult s-a recurs la aducerea aminte de anumite blesteme ale Patriarhului Chiril a V-lea, rostite în anul 1756.
Dacă e să pornim în ordine logică, păi atunci ar trebui să ne întrebăm, la fel cum au făcut-o şi jurnaliştii prezenţi, cu binecuvîntarea cui organizează ei conferinţe de presă? Şi dacă au auzit de hotărîrea Mitropoliei despre difuzarea informaţiei şi prezentarea poziţiei oficiale a Bisericii?
Din cele relatate am înţeles că vorbesc din numele eparhiei de nord şi au binecuvîntarea Ep.Marchel, dar să cităm din hotărîrea sinodului: „Episcopiilor şi Protopopiatelor li se recomandă să difuzeze informaţii strict din cuprinsul unităţii administrative, neimplicîndu-se în dezbateri sau polemici ce vizează competenţa Sinodului...” astfel în respectarea acestei hotărîri ei vin cu un comunicat de la adunarea eparhială... dar oricum fac un atac şi la persoana Mitropolitului şi a celorlalţi Episcopi, care nu au luat măsuri în privinţa aprobării legii antidiscriminare şi cele luate au fost prea îngăduitoare, acuzînd pe mitropolit pentru faptul că merge mînă în mînă cu autorităţile.
Dar să trecem la partea cea mai interesantă a conferinţei, pe care puteţi să o urmăriţi mai jos...

Realitatea?.!

   Uneori ni se pare că trăim într-o viaţă logică şi plină de sens, defapt acesta ne pare a fi realitatea şi totuşi fiecare-şi are propria realitate, uneori aceasta e creată de cineva alteori ne-o creăm noi singuri. Desigur că cineva ar putea explica de ce facem noi acest lucru, însă nu cred că noi am accepta astfel de explicaţii căci în aşa mod am rămîne singuri în faţa unei realităţi goale şi lipsite de conţinut. Ce e realitatea care ne-o crează altcineva şi cum o face? Pînă la urmă cineva ne creează o realitate pentru că într-un mod sa altul noi cerem să o facă, omul încă din copilărie iubeşte şi este crescut într-o lume a poveştilor, a imaginaţiei şi atunci prin intermediul influenţei, informaţiei şi autorităţii nu lăsăm influenţaţi de cei din jur, de vorbe şi imagini, ca într-un final să afirmăm că suntem liber în a gîndi, fără a sesiza faptul că defapt avem un sac cu valori sau idei în cap inoculate încă pe parcursul vieţii, unele acceptate de noi altele nu, desigur că apare un moment în care putem să nu fim de acord cu ceea ce e în creierul nostru ca valoare, aceasta se poate întîmpla în urma aflării unei informaţii care răstoarnă întreg carul de valori, care ne face să ne regîndim asupra a ceea ce avem şi asupra a ceea ce permitem să introducem în codul creierului nostru. Şi totuşi să revenim la oile noastre... realitatea e ceva prea amplu pentru a fi cuprins, realitatea nostră proprie nu e decît un fragment dintr-o relitate amplă şi complexă, la fel cum am privi o poză, noi vedem în ea un om fericit, care pare că zîmbeşte însă dacă am avea un video al acelui eveniment am vedea o altă realitate, pentru că am vedea mai multe poze în mişcare care ne-ar explica de ce

24/06 ianuarie 2013 - Duminica a 31 după Cincizecime – gl.6; a Sfinţilor Părinţi, Ajunul Naşterii Domnului

 Vecernia: La Doamne strigat-am... stihurile pe 10: a Sfinţilor Părinţi gl.1 – 6 (fiecare dublîndu-se), a Înainteprăznuirii gl.4  – 4 (prima dublîndu-se) [vezi pag.247-248], Slavă... a Sfinţilor Părinţi, gl.2: „Daniel, bărbatul doririlor...”; Şi acum... al Înainteprăznuirii gl.6 „Peşteră. pregăteşte-te...”

Vohod; Prochimenul zilei; Paremii – 3.

La Stihoavna Vecerniei: Stihoavna din Minei a Înainteprăznuirii, gl.2 cu stihurile lor (vezi la pag.250 din Meneiul pe decembrie 1991); Slavă...a Sfinţilor Părinţi gl.2: „Bucuraţi-vă, prooroci cinstiţi...”; Şi acum... a Născătoarei de la Înainteprănuire gl.2: „Iată s-a apropiat vremea...”

După Sfinte Dumnezeule – Troparul Sf.Părinţi gl.2: „Mari sunt minunile credinţei...” (de 2 ori), şi troparul Înaninteprăznuirii gl.4 – „Scrisu-s-a oarecînd, cu bătrînul Iosif...”

Utrenia: La Dumnezeu este Domnul – Troparul Învierii gl.6 (de 2 ori); Slavă... Troparul Sf.Părinţi gl.2: „Mari sunt minunile credinţei...”  Şi acum... troparul Înaninteprăznuirii gl.4 – „Scrisu-s-a oarecînd, cu bătrînul Iosif...”;

Catismele 2 şi 3. Ectenia mică. Sedelenele Sf.Părinţi.

Lăudaţi...; Binecuvântările Învierii. Sedelna Sf.Părinţi gl.8: „ Prăznuirea Părinţilor celor...”; Antifonul gl.6; Prochimenul gl.6; Evanghelia a 9 a Învierii; Învierea lui Hristos.... Slavă... Pentru rugăciunile apostolilor; Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei... Miluieşte-mă Dumnezeule... Stihira Învierii gl.6 „Înviind Iisus...”.

Un nou an, un nou început?

Mă întreb şi vă întreb – ce sărbătorim cu aşa mare fast de anul nou, schimbarea unei date în calendar, a unei cifre? Sau poate touşi un nou început? Dar oare acest început nu-l putem face cînd vrem noi? Şi pînă la urmă nu este fiecare zi un nou început, căci totul începe cu un nou răsărit de soare... dar aşa ajungem să ne bucurăm ca nişte nebuni la bătaia ceasornicului la miezul nopţii? Ne tot felicităm cu urarea: „La mulţi ani!” dar nu timpul trăit contează ci modul în care-l trăim, îmi aduc aminte de indignarea unuia care spunea că pe piatra de mormînt se indică sec data naşterii şi data morţii iar între ele o simplă cratimă „-” care într-un mod sau altul ilustrează toată viaţa acelui om, ori ar fi păcat ca viaţa noastră să fie doar o simplă trecere de la naştere la moarte, la fel cum ar fi păcat ca trecerea de la un an la altul să fie trăită doar cu bucurii exterioare și fără de nici un folos sufletesc.
Patriarhul Kiril în cuvîntul de felicitare înanintea noului an civil, spunea că data serbării este pînă la urmă una convețională, astfel în Rusia pînă la Petru I anul nou a fost serbat pe 1 septembrie, cînd defapt este începutului noului an bisericesc și slujba din acea zi este una cu totul specială, avînd un tropar și un condac care ar fi foarte potrivite cu ziua de 1 ianuarie civil cînd toată lumea marchează începutul noului an.