20 august 2010

Atitudinea ortodoxă faţă de animale

Această problemă mă preocupă de mai mult timp, deoarece conform canoanelor consumarea cărnii de către creştini nu este interzisă, iar eu văd o cruzime în a omorî animalele, dar în acelaşi timp consum carne de animale, deci de ce creştinii nu sunt vegetarieni? Apare un lucru interesant chiar în Biblie, oamenii Vechiului Testament consumau carne, Iisus a consumat peşte, deci nu există temei pentru ca creştinii să fie vegetarieni, căci Dumnezeu ne dă poruncă să stăpînim peste toate şi toate le-a creat pentru om, nu pentru consumul său egoist ci pentru satisfacerea necesităţilor vitale, adică „mîncăm ca să trăim”. Un extras din scrierile Sf. Ignatie Monahul ne ilustrează foarte frumos atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul faţă de animale:
„Dragostea pentru animale trebuie să fie cu măsură. Nu este permis ca această dragoste să o eclipseze pe cea faţă de oameni, iar animalele să fie transformate în idoli”
Atitudinea creştinului ortodox faţă de animale trebuie să fie ca la un dar primit de la Dumnezeu, adică să iubească întreaga creaţie şi să compătimească cu întreaga făptură. Sfîntul Siluan spune foarte frumos că orice vătămare făcută vre-o unei făpturi fără o nevoie oarecare e o nepreţuire a darului Dumnezeesc: „Ai văzut în pom o frunză verde şi ai smuls-o fără să fie nevoie. Chiar dacă aceasta nu e un păcat, totuşi mi-e milă şi pentru frunză, căci inimii care a învăţat să iubească îi este milă pentru orice făptură”. Acelaşi sfînt însă considera că nu trebuie să vorbim cu animalele, „căci astfel ne coborîm la treapta lor de necuvîntătoare”. Există o pleiadă mare de sfinţi care au avut o atitudine de mare dragoste faţă de animale, dar şi acestea la rîndul lor arătau o mare supunere faţă de aceşti sfinţi care erau despătimiţi, cunoaştem că Sf. Proroc Ilie, Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Serafim de la Sarov care au fost hrăniţi fie de păsări sau urşi, alt sfînt mucenic Modest se ruga pentru tămăduirea animalelor domestice, însă făcea acesta nu pentru salvarea animalelor ci pentru necesitatea oamenilor săraci a căror existenţă era legată de acele animale. Deseori în rugăciune omul este spune că am păcătuit mai mult decît dobitoacele, de ce? Oare animalele au păcate, atîta timp cît nu au suflet nemuritor – ele nu au păcate, şi oameni buni nu există nici un paradis al cînilor sau pisicilor, deci animalele acţionează din instinct, iar omul care are raţiune face lucruri mai grozave decît animalul, de exemplu: fură, ucide, desfrînează... Cel mai cunoscut caz poate este cel cu leul Sf. Gherasim pe care sfîntul l-a îngrijit, a scos un spin din picior şi i-a legat rana, iar acest leu i-a rămas să-i slujească toată viaţa şi cînd sfîntul a murit, leul s-a dus la mormînt şi a murit deasupra mormîntului.

19 august 2010

Ţara minunilor democratice – câini cu paşapoarte

După aprobarea în anul 2010 a legii democratice europene, în ţara cu cea mai prosperă democraţie din lume, sigur că e vorba de R.M. toate animalele au paşapoarte, astfel că în data de 5 iulie 2012 toţi câinii s-au prezentat la primele alegeri câneo-crate şi şi-au ales preşedintele. Despre respectarea drepturilor animalelor ne vorbeşte şi un caz recent: în data de 3 iulie 2012 un băiat de 12 ani a fost muşcat de câinele turbat a lui Muruianu, astfel în urma cazului de judecată intentat băiatului s-a demonstrat vinovăţia acestuia, s-a constatat că acesta l-a ofensat pe câine, iar Tuzic (câinele în cauză) a fost în legitimă apărare, ba şi mai mult în urma muşcăturii câinele a turbat iar părinţii băiatului vor trebui să-i achite tratamentul, nu băiatului ci câinelui. Deasemenea hotărirea judecăţii semnată de judecătorul Ham-Ham şi ştampilată cu nobila-i labă, l-a condamnat pe băiat la 3 luni de privaţiune de libertate pentru câneo-fobie şi încălcarea drepturilor animalelor. Acestea fiind spuse, putem spune cu siguranţă că trăim în raiul democraţiei, unde drepturile omului sunt respectate mai puţin decît cele ale animalelor, din ţară deputaţilor făr’ de minte şi a câinilor cu paşapoarte, al vostru patruped cu drepturi garantate – Bim. HAM-HAM-HAM

Imaginea de aici.

18 august 2010

Televiziuni (in)dependente

Nu pot afirma cu certitudine că avem televiziuni independente, fiecare din ele au în umbră personaje necunoscute, care deţin aceste televiziuni, fie că unele posturi TV recunosc fie că nu recunosc dar toate sunt sponsorizate sau de partide politice sau de oameni de afaceri. Mass-Media este a IV-a putere din stat, pe lîngă aceasta ea este un instrument manipulatoriu, spunea cineva, „Daţi-mi o mass-media într-o regiune anumită, alte mass-media închideţile şi într-o perioadă de jumate de an sau un an voi face din acei oameni ce naţionalitate doriţi, îi învăţăm ce limbă doriţi etc.”. Regimurile totalitare din secolul trecut nu au avut un asemenea intrument puternic cum este TV, regimurile democratice de astăzi folosesc acest instrument şi cum s-a constat un partid fără o televiziune este sub pragul electoral, cu toate că uneori nici deţinerea unei TV nu te ajută, e vorba de PPCD şi postul de televiziune EuTV. Cel puţin deţinerea unei TV îţi asigură o reputaţie bună, dacă reputaţia televiziunii nu a fost demascată, adică nu au fost date pe faţă persoanele care se află în spatele acesteia.
Fiecare televiziune se prezintă a fi cea mai privită, cea mai echidistantă şi independentă, dar dacă vor să fie echidistante şi să aibă credibilitate atunci să aibă curajul să spună cine stă în spatele lor.
Conform sondajului care nu are relevanţă naţională, fiind făcut la mine pe blog, marea majoritate a vizitatorilor au încredere

17 august 2010

Un an de blogging – La taifas pe blog


Iată că timpul trece pe neobservate, mai ieri parcă scrisesem primul articol pe blog, iar azi scriu aproape al 100-lea articol şi am în spate experiența de un an în blogosferă. Iată aşa... sunt blogger. Ce s-a schimbat?
Multe, am început pe taifas.trei.ro, apoi m-am transferat prin noiembrie 2009 pe taifas.host56.com, mai apoi prin martie-aprilie anul curent mi-am schimbat designul la blog, nu mai este acel cu care am început cîndva. Am undeva peste 4000 de vizualizări pe blog timp de un an, peste 1000 de vizitatori unici timp de un an şi cred că vre-o 5-10 vizitatori permanenţi, am fost vizitat din peste 30 ţări din lume. Aşa dar, am un an de cînd sunt un blogger cu acte în regulă, mai bine spus un an are blogul la care eu muncesc şi pe care d-voastră chiar în aceste clipe îl citiţi, iar pentru aceasta eu vă mulţumesc!

06 august 2010

Audienţă la un demon mut

O nouă zi, o nouă carte... cum se spune, nu citeşte doar acela, care se bazează pe propria experienţă. Orice carte e o nouă lume care captivează prin unicitatea sa... O carte recent citită, pe care o prezint de această dată este cartea Ieromonahului Savatie Baştovoi, „Audienţă la un demon mut”, după cum ne-o descrie autorul aceasta „este o carte perfectă pentru toţi cei pasionaţi de istoria ideilor, de polemicile purtate între marile religii, de uneltirile organizaţiilor oculte şi teoria conspiraţiei.” Cu toate că autorul prezintă romanul ca fiind unul istorico-fantastic şi ne avertizează că orice asemănare cu realitatea este doar o coincidenţă, totuşi cartea prezintă relitate, pentru acei care au ochi de văzut şi urechi de auzit...
Personajul principal al romanului este, Victor Rotaru, un profesor de fizică de la Chişinău care face studii în domeniul religiei, istoriei şi organizaţii secrete (masoni). Punctul de pornire a acţiunii romanului este plecarea la o şedinţă secretă de la Kremlin a personajului, şedinţă la care se ia hotărîrea de infiltrare a agenţilor KGB în rîndul clerului, pentru supravegherea acestuia şi pentru distrugerea bisericii pe dinăuntrul acesteia.

01 august 2010

Inima Europei - Elveţia

Nu, nu am fost în Elveţia din păcate... dar mi-ar plăcea să fac turul acestei ţări care este cunoscută pe plan internaţional pentru ciocolata sa, pentru ceasurile de o bună calitate şi pentru securitatea depozitelor bancare. De ce scriu despre această ţară?
Pentru că azi 1 august Confederaţia Elveţiană sărbătoreşte ziua Naţională (sărbătoarea creării Confederaţiei Elveţiene, 1291) şi am mai căutat pe internet ceva informaţie pentru a afla secretul acestei ţări...
Deci, întîi de toate m-a captivat faptul că cu toate că se află chiar în inima Europei, această ţară nu face parte din Uniunea Europeană, pentru că ţine foarte mult la statutul său de neutralitate, neutralitate recunoscută încă din anul 1815, astfel Elveţia nu a participat la nici unul din cele două Războaie Mondiale. Deasemenea Elveţia este un exemplu şi în ceea ce ţine de structura lingvistică a ţării, astfel în Elveţia sunt patru limbi oficiale. Un alt lucru interesant, este faptul că femeile nu au avut dreptul la vot pînă în anul 1971, cred că de asta a ajuns aşa de dezvoltată :) :) :) - sigur că glumesc, fără supărare, astfel Elveţia este ţara unde a fost acordat acest drept cel mai tîrziu faţă de alte ţări din Europa. Elveţia este organizată în cantoane, cum ar fi la noi judeţe sau raioane, adică unităţi administrative. Calitatea şi costul vieţii în Elveţia poate fi comparată pe bună dreptate cu înălţimea munţilor Alpi, care sunt o carte de vizită a ţării şi desigur o sursă de venit pentru turism. Capitala ţării este oraşul Bern.