26 ianuarie 2010

Iar e iarnă-n calendar

"Iar e iarnă-n calendar,

Iar e frig şi rece.

Fulgii mari încet zburînd,

Acoperă pămîntul..."



Iarna... se asociază din tot timpul cu un anotimp al sărbătorilor şi al tradiţiilor. Un anotimp îndrăgit de copiii pentru zăpada sa şi pentru peizajele minunate: copaci înnmărmuriţi, păduri şi dealuri acoperite cu un val lung şi nesfîrşit de zăpadă. Cad fulgii... o nouă poveste se începe iar. Cad fulgii şi iarăşi iarna rece ne farmecă cu frumuseţea podoabei cu care acoperă totul jur-împrejur. Ziua e un ocean de ninsoare, iar noaptea este ca o vrăjitoare ce adoarme totul în jur.

Ce e iarna? Poate ea este un înger cu aripi de gheaţă, ce se pogoară o dată pe an, un înger ce vine împreună cu o pleiadă întreagă de mici ajutori - fulgii care-i ţes necontenit un

25 ianuarie 2010

Copacul copilăriei

    Nu sunt sigur, dar sper s-o confirmaţi scumpi cititori că fiecare din voi aveţi sau a-ţi avut un copac al copilăriei, acel copac în ramurile căruia vă plăcea să vă legănaţi, să închideţi ochii şi să visaţi sau să priviţi îndelung spre cer dînd frîu liber imaginaţiei de copil, admirînd fiecare nouraş, făcînd planuri de viaţă... gînduri de copil. Atunci cînd urcaţi în el uitaţi de noţiunea timpului... vă simţiţi atotputernic... admiraţi natura, priviţi o pasăre ce stă pe ram, sau ascultaţi una ce cîntă, îndulcindu-vă somnul. Dacă americanii îşi fac case în copaci, la noi copacul în sine este o casă, o casă verde, una de vis... Trăiaţi împreună cu copacul bucuriile şi tristeţile, vă întristaţi atunci cînd îi cădeau frunzele şi vă bucuraţi atunci cînd înnmugurea. Aţi trăit în fiecare primăvară bucuria revenirii în casa din copac, iar copacul vă primea cu ramurile deschise ca pe un fiu rătăcitor. Probabil este vorba de legătura sacră dintre om şi natură ce se relevă mai cu seamă în inocenţa copilului. E un vis frumos, o amintire vie,  readusă-n suflet de  buturuga  din copacul copilăriei. Sunt trist... :( copacul copilăriei mele nu mai este, de fapt nici copil nu mai sunt şi acum mă întreb, parafrazîndu-l pe Eminescu: "Unde eşti copilărie cu copacul meu, cu tot???" E greu, ba chiar nici nu este necesar să ne debarasăm de copilăria din noi, să lăsăm copilul din noi să trăiască...

22 ianuarie 2010

Nu mai scrieţi pe garduri - (moldo.net)

"moldo.net este pagina de start a internetului moldovenesc. Motto-ul nostru este calitate şi simplitate, resursele sunt aranjate pe categorii intuitiv şi cele incluse sunt selctate riguros. Acceptăm doar resurse ce se referă la Republica Moldova şi care sunt în limba română."



Navigînd pe străzi mă simt ca pe internet, degrabă fiecărei străzi i se va atribui un nume de domeniu, şi strada principală ar trebui să poarte denumirea de Bulevardul Moldo.net. De ce spun că mă simt ca pe internet? Fiindcă mulţi au inspiraţia să scrie pe garduri sau pe unde găsesc numele diferitor siti-uri cărora astfel le fac publicitate consideră ei, sau atrag utilizatori... pot să-i dezămăgesc, nu ştiu cum majoritatea dar eu nu ţin minte toate cele scrise pe garduri, mai ales că nu le prea citesc, dar chiar de şi citesc spre exemplu adresa unui siti fiţi siguri că-l uit pînă acasă, deci nu mai vizitez siti-ul şi astfel acei care practică o astfel de publicitate - nu cîştigă nimic şi plus la aceasta mai şi fac să arate inestetic oraşul.

Şi care este soluţia???

Sigur că promovarea pe internet, spre consumatorul ţintă - acel ce are calculator şi mai este şi conectat pe internet. Dar ce-i de făcut dacă siti-ul este destinat exclusiv pentru Moldova... simplu îl înregistraţi pe www.moldo.net

Ce obţineţi?

Un loc într' una din categorii, una care vă descrie siti-ul, iar dacă nu o găsiţi (ceea ce e puţin probabil, acolo fiind o mare varietate de categorii - 129, după gustul şi dorinţa d-voastră) - contactaţi-l pe admin şi acesta o va adăuga... astfel utilizator vă găseşte fiind interesant anume de domeniul categoriei, spre exemplu dacă este interesat de muzică, va accesa categoria muzică şi va găsi siti-ul d-voastră dacă l-aţi adăugat în inter-sfera moldovenească - moldo.net

Apropo să adăugaţi un siti e foarte simplu şi necesită puţin timp, dacă nu va-ţi înregistrat siti-ul încă o puteţi face aici. (Nu lăsa pe mîine ce poţi face azi!)

Şi acum părerea personală, mie îmi place acest directoriu web din R.M. în primul rînd pentru că acceptă doar siti-uri din ţară şi siti-uri scrise în limba română, are un aspect plăcut şi o sortare bună după categorii - astfel găsesc uşor siti-ul care m-ar interesa şi pe care aş-i găsi ceea ce caut. Minusuri - poate că există dar totul se perfecţionează cu timpul, aşa că succese admin-ului şi spor la muncă.

Apropo nu uitaţi să setaţi această pagină, ca pagină de pornire.

20 ianuarie 2010

Omul şi Asteroidul Grebenicov

   Mulţi din noi nu au auzit de această personalitate din R.Moldova al cărui nume apaţine şi unei planete mici din sistemul solar, cu numărul 4268, aşa numita Steaua Grebenicov. Eugen Grebenicov fizician, matematician, astronom, profesor universitar şi academician. S-a născut la 20 ianuarie 1932, în com.Slobozia Mare, jud. Ismail, România astăzi raionul Cahul, Republica Moldova. S-a născut în familia preotului Alexandru, ce provenea dintr-o dinastie de preoţi şi a profesoarei Dana, născută Grigorescu, originară din Galaţi. Din fragedă copilărie a îndrăgit cartea, citea mult şi cu fenomenala-i fire, memoriza poezii pe care le citea o singură dată, astfel profesoara sa de limbă română, d-na  Raisa îl caracterizează astfel: "Studiază cu toată aplecarea tainele ştiinţelor preferate. Hărnicia, insistenţa, voinţa lui cea mare de odinioară i-au pus coroana de aur pe cap: scopul dorit a fost atins. " De altfel din adîncuri de ani, dînsul a intuit că înainte se merge învăţînd, astfel după o muncă asiduă "ajungînd a fi un magician al formulelor matematice, un Copernic al românilor, care a înţeles că slujirea de neam este adevărata virtute a celui consacrat idealului uman."  (Dumitru Păsat) Începe studiile în satul natal ca mai apoi să le continue la Şcoala medie din Cahul, pe care o absolvă în 1949. În acelaşi an devine student la Universitatea "M.V.Lomonosov" din Moscova, Facultatea de Matematică şi Mecanică pe care o absolvă cu menţiune în 1954. De timpuriu Domnia sa a pus preţ nu pe învăţătura mecanică, cu toate că avea o memorie bună, după cum am afirmat mai sus, ci pe înţelegerea şi pătrunderea celor studiate, afirmă D.Păsat în cartea " Omul şi asteroidul Grebenicov".

18 ianuarie 2010

La steaua care a apus - Gr.Vieru

"La steaua care a apus

Ne-am adunat să plîngem..."


      A trecut un an de la moartea poetului Gr.Vieru, îmi aduc şi acum aminte cum în ziua de 18 ianuarie, ziua ajunului de Botez a Domnului nostru Iisus Hristos, am plecat la biserică şi am aprins o lumînare pentru sănătatea lui Grigorie, abia mai tîrziu am aflat vestea cea tristă... că l-am pierdut pe acel care a fost Marele Patriot al ţării şi mare iubitor de Eminescu, cu care a şi fost frate de condei. Poezia sa o ştiu cu toţi de la mic şi pîn' la mare, el a fost acel care s-a jertfit pentru ca să apară Albinuţa în limba română, această carte de căpătîi, ce ne clădeşte pentru o viaţă întreagă este opera prin care va rămîne veşnic în sufletul de copil, în sufletul acelui copil pe care la iubit din totdeauna, pe care îl întîmpina cu un zîmbet şi cu o mare speranţă pentru viitor.

"Cîte a făcut în viaţă

Aici pe pămînt rămîn;

-Albinuţa - floare carte

Scrisă cu-alfabet latin."

Din totdeauna, mă miram de scriitori, îi atribuiam noţiunii de... sfinţi, dar sunt oameni - supuşi aceleaşi legi a morţii, ei pleacă creaţia rămîne, asemeni martirilor care rămîn în amintire prin mărturisirea de credinţă. Nu este corect să-i facem idoli dar şi să-i uităm nu e creştineşte, e frumos şi bine să-i pomenim în rugăciuni pe acei ce prin cuvinte, sufletul l-au încîntat.