20 ianuarie 2010

Omul şi Asteroidul Grebenicov

   Mulţi din noi nu au auzit de această personalitate din R.Moldova al cărui nume apaţine şi unei planete mici din sistemul solar, cu numărul 4268, aşa numita Steaua Grebenicov. Eugen Grebenicov fizician, matematician, astronom, profesor universitar şi academician. S-a născut la 20 ianuarie 1932, în com.Slobozia Mare, jud. Ismail, România astăzi raionul Cahul, Republica Moldova. S-a născut în familia preotului Alexandru, ce provenea dintr-o dinastie de preoţi şi a profesoarei Dana, născută Grigorescu, originară din Galaţi. Din fragedă copilărie a îndrăgit cartea, citea mult şi cu fenomenala-i fire, memoriza poezii pe care le citea o singură dată, astfel profesoara sa de limbă română, d-na  Raisa îl caracterizează astfel: "Studiază cu toată aplecarea tainele ştiinţelor preferate. Hărnicia, insistenţa, voinţa lui cea mare de odinioară i-au pus coroana de aur pe cap: scopul dorit a fost atins. " De altfel din adîncuri de ani, dînsul a intuit că înainte se merge învăţînd, astfel după o muncă asiduă "ajungînd a fi un magician al formulelor matematice, un Copernic al românilor, care a înţeles că slujirea de neam este adevărata virtute a celui consacrat idealului uman."  (Dumitru Păsat) Începe studiile în satul natal ca mai apoi să le continue la Şcoala medie din Cahul, pe care o absolvă în 1949. În acelaşi an devine student la Universitatea "M.V.Lomonosov" din Moscova, Facultatea de Matematică şi Mecanică pe care o absolvă cu menţiune în 1954. De timpuriu Domnia sa a pus preţ nu pe învăţătura mecanică, cu toate că avea o memorie bună, după cum am afirmat mai sus, ci pe înţelegerea şi pătrunderea celor studiate, afirmă D.Păsat în cartea " Omul şi asteroidul Grebenicov".


De ce la Moscova?

Fiind candidat la înscrierea de la Universitatea de Stat, viitorul student a fost invitat în auditoriu, pe tablă erau scrise problemele. În timp ce li s-au dat indicaţiile Eugen rezolvase deja 2 dintre probleme, după care i-au mai trebuit încă 15 minute ca să termine lucrarea în întregime, după care a pus lucrarea pe masa comisiei care uimită credea că i s-a făcut rău sau nu ştie nimic, însă după ce au văzut lucrarea rezolvată corect, după cîteva convorbiri cu membrii comisiei, veniţi din Moscova să recruteze intelectuali, i s-a propus să-şi facă studiile la Universitatea "M.V. Lomonosov" din Moscova. Eugen a acceptat această unică propunere, însă această veste a întristat-o mult pe maica sa care se temea ca fiul său să nu-şi uite limba maternă, de aceea l-a avertizat că dacă trimite vre-o scrisoare în limba slavonă, o rupe înainte de a o citi. Astfel Eugeniu Grebenicov, marele om de ştiinţă, al nostru compatriot nu a uitat nici astăzi limba maternă - limba română.  Viaţa şi destinul lui Eugeniu Grebenicov reprezintă o parte identică din destinul multor români basarabeni, dar decizia de a pleca la Moscova pentru studii o consideră a fi " pasul meu astral...". Aflîndu-se la Moscova, el a reuşit să facă mai mult pentru ştiinţa noastră, pentru tineretul nostru. Depărtarea de patrie nu-l făcea s-o uite ci dimpotrivă îşi amintea cu drag de ea, "nu şi-a uitat niciodată pămîntul, limba şi mama, pentru care a scris scrisori de credinţă şi dragoste filială în dulcea vocabulă eminesciană" (Ion Văluţă) încercînd după terminarea studiilor şi ulterior după schimbările politice din lume să revină Acasă dar a fost respins din diverse motive politice, pentru faptul că susţinea deschis că suntem acelaşi popor cu cei de peste Prut şi vorbim aceeaşi limbă - limba română. Este un om cu verticalitate care "N-am fost şi nici nu voi fi vreodată" asta a fost răspunsul la întrebarea dacă a fost în partidul comunist.

E.Grebenicov - "creatorul unei opere matematice vaste şi profunde " (D.Păsat) după cum afirmă Nicolae Carastan "în toate celea dumnealui susţinea înţelepciunea, hărnicia, şi categoric nu suporta fala, lăudoroşenia, lenevia de minte". Viaţa Domniei Sale poate fi comparată cu un patrulater, în sens că poate fi divizată în patru perioade mari: chipul copilăriei sau al înrădăcinării; icoana suferinţelor, adică a dezrădăcinării (înstrăinarea); icoana transfigurării şi a rodirii în lumea ştiinţei; perioada revenirii şi reînrădăcinării sale în cultura spirituală naţională.

Eugeniu Grebenicov aparţine demult elitei ştiinţifice mondiale, numele sau fiind înscris în ediţia din 2002, a centrului Biografic Mondial din Cambrige, Anglia, printre cei 2000 de savanţi remarcabili ai lumii de la începutul mileniului III.

Dar marea distincţie este faptul că numele său aparţine şi unui astru, din 1992, o mică planetă din Univers îi poartă numele - "4268 - Grebenicov", Ceahlăul gîndirii matematice din Moldova nu a rămas asemeni celor mărunţi doar cu numele doar în buletinul de identitate, fiind unul din 12 români care au un nume veşnic pe bolta cerului.

Steaua Grebenicov

MERITE:

  1. -Este autorul a peste 25 de monografii şi a peste 250 de articole ştiinţifice în diverse reviste.

  2. -Din rezultate ştiinţifice: rezolvarea problemei generale a două centre fixe. Soluţia acestei probleme conţine baza teoriei mişcării sateliţilor artificiali. Graţie acestei metode s-a redus de 500-1000 de ori timpul necesar calcului poziţiei prognozate a satelitului. Citez spusele d-lui Grebenicov: "Recurgînd la metodele clasice de calculare a orbitei unei nave cosmice, de exemplu, pentru a realiza zborul în direcţia Lunii spre Venera am fi avut nevoie de un an de zile . Prin soluţia propusă de mine, timpul s-a redus la o oră-două."

  3. -Autorul monografiei "Nicolaus Copernic", apărută la Moscova în 2 ediţii, tradusă în 18 limbi.

  4. - Teza de doctor: "Studii calitative ale ecuaţiilor diferenţiale din mecanica cerească".

  5. -Este coautorul cărţilor "Zborurile interplanetare", "Ce-i aceea mecanica astrală?", autorul cărţilor "Metodele calitative noi în mecanica cerească" şi "Ghidul mecanicii astrale".


AFORISME:

  • ¤"Ştiinţa nu este zestrea cîtorva cercetători, ci a întregii omeniri. Ea este singura pîrghie puternică a progresului acestei omeniri, şi civilizaţia unei ţări se poate preţui numai după modul cum e răspîndită cultura generală printre locuitorii ei. Prin natura sa, ştiinţa, implicit matematica, nu este un bloc de piatră neschimbat, ci evoluează continuu şi este supusă la necontenite schimbări."

  • ¤"Viaţa omului, ca să fie plină şi bogată, trebuie să cuprindă, în fiecare clipă a prezentului, şi grija trecutului, şi grija viitorului. Munca noastră cea de toate zilele trebuie înfăptuită pentru gloria celor ce s-au dus şi pentru binele celor ce vor veni."

  • ¤"M-am născut român şi-am să mor român, căci naţionalitatea nu se schimbă precum chipul sau încălţările. Naţiunea "moldovenească" a fost inventată de Stalin, ca, de altfel, şi "limba moldovenească"."

  • ¤"Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească... există români şi limbă română şi punctum, vorba clasicului. Cu această convingere am să intru şi în mormînt."

  • ¤"Comunismul a fost cel mai mare duşman al poporului rus, aceasta îmi este ideea principală."

  • ¤Despre Copernic "Acest mare om ne-a arătat adevărata cale spre Dumnezeu!"

  • ¤"Limba e averea şi taina neamului nostru."

  • ¤"Matematica e o poezie, muzica stelelor intuită genial de Kepler stă la baza armoniei universului. Toţi filosofii, de fapt, au fost mai întîi de toate matematicieni, matematica e nonconformistă, sublimă şi nepieritoare..."

  • ¤"Biblia poate fi considerată un adevărat compediu de legi, de adevăruri universale acumulate de-a lungul mileniilor."

  • ¤"Fericirea constă în munca zilnică, îndreptată spre autodesăvîrşire."

  • ¤"Ştiinţa nu cercetează realitatea ca atare, ci modelele care o descriu pentru a depista legităţi, principii, adevăruri etc. despre această realitate."


Un comentariu: