"La steaua care a apus
Ne-am adunat să plîngem..."
A trecut un an de la moartea poetului Gr.Vieru, îmi aduc şi acum aminte cum în ziua de 18 ianuarie, ziua ajunului de Botez a Domnului nostru Iisus Hristos, am plecat la biserică şi am aprins o lumînare pentru sănătatea lui Grigorie, abia mai tîrziu am aflat vestea cea tristă... că l-am pierdut pe acel care a fost Marele Patriot al ţării şi mare iubitor de Eminescu, cu care a şi fost frate de condei. Poezia sa o ştiu cu toţi de la mic şi pîn' la mare, el a fost acel care s-a jertfit pentru ca să apară Albinuţa în limba română, această carte de căpătîi, ce ne clădeşte pentru o viaţă întreagă este opera prin care va rămîne veşnic în sufletul de copil, în sufletul acelui copil pe care la iubit din totdeauna, pe care îl întîmpina cu un zîmbet şi cu o mare speranţă pentru viitor.
"Cîte a făcut în viaţă
Aici pe pămînt rămîn;
-Albinuţa - floare carte
Scrisă cu-alfabet latin."
Din totdeauna, mă miram de scriitori, îi atribuiam noţiunii de... sfinţi, dar sunt oameni - supuşi aceleaşi legi a morţii, ei pleacă creaţia rămîne, asemeni martirilor care rămîn în amintire prin mărturisirea de credinţă. Nu este corect să-i facem idoli dar şi să-i uităm nu e creştineşte, e frumos şi bine să-i pomenim în rugăciuni pe acei ce prin cuvinte, sufletul l-au încîntat.
Un poet e un maestru al sufletului căci prin poezie el atinge coardele sufletului uman, ne face să apreciem frumosul din jur, o poezie ne poate schimba viaţa, asemei unei pericope evanghelice. Eminescu a fost creştin în sensul larg al cuvîntului, religia pentru el era doar o filozofie, căci ne spune "Eu nu cred nici... Eu rămîn ce am fost - romantic", ar fi absurd să încercăm să-i canonizăm pe toţi poeţii, ei au lucrat pe ogorul literaturii, al cuvîntului ce atinge sufletul prin măiestoasa-i cîntare asemeni unei simfonii de vînt. Grigorie este un poet, este un simbol, dar este OM, nu poate fi adorat şi cinstit asemeni sfinţilor, il putem omagia doar prin creaţie şi-l putem înveşnici prin rugăciuni, căci cîntarea "Veşnica pomenire" cîntată la fiecare rugăciune pentru morţi, ne îndeamnă să nu-i uităm pe cei trecuţi din viaţă, căci uitarea lor se face moarte, moarte nu în sensul fizic ci în cel spiritual, uitarea îl privează pe cel răposat de milă şi rugăciuni pentru el, iar acestea sunt elementele ce-L înduplecă pe Dumnezeu să-l ierte pe cel răposat.
- Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul robului Tău - Grigorie, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. Întru fericită adormire, dă, Doamne, veşnică odihnă adormitului robului Tău, şi fă lui veşnică pomenire.
Cu îngăduinţa voastră, public o poezie scrisă în amintirea adormitului Gr.Vieru, scrisă în noaptea de Botează anul trecut după ce am aflat vestea tristă.
Cavou
În noaptea recelui priveghi
Şi Domnul cel de Sus a plîns,
Căci mare-i jalea neamului întreg
Un Om - Cuvînt de lîngă noi s-a dus.
S-a dus în ceruri preaînalte
Şi gîndul ni-l veghează
Ca noi să nu cădem învinşi
În lupta cea nedreaptă
O! Tu, Doamne, Eminescu!
De ce de lîngă noi, tu l-ai luat?
Lăsîndu-ne făr' de păstor
În vremuri grele, de război.
Tămîia spre ceruri se înalţă
Ca dulcele-i cuvînt din versu-i sîngerat
Durerea ne omoară şi moartea ne învie
Căci versul lui Vieru, rămîne-n veac şi-n veac.
I.Veaceslav, 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu