Iubeşte în Indonezia sau Partea a III

 Dragostea... sentimentul cel mai pur uman şi divin în acelaşi timp, după părerea mea este denigrat în această carte, este revoluţionat spre deosebire de celelalte romane de dragoste, este înjosit pînă întratît încît e egalat cu cuvîntul sex. Sau poate adevărata dragoste manifestată în Indonezia, unde Elizabeth a ajuns pentru a împlini prorocia vraciului Ketut, cel care ia spus că ea va reveni în Indonezia şi că-l va învăţa engleza, a fost compasiunea manifestată faţă de vrăciutoarea Vaian, pentru care Liz iniţiază o adevărată campanie de ajutor, pentru colectarea banilor în vederea procurării unei locuinţe pentru aceasta. Dacă e să-mi exprim părerea mea subiectivă, din toate cele trei părţi aceasta mi-a părut cea mai proastă... dar e doar părerea mea. Elizabeth a ajuns în Indonezia, mai exact la Bali – o insulă cu şapte vulcani activi, deci locul unde oricine ar începe să se roage, aici, pe această insulă Liz se află în căutarea armoniei lăuntrice, armonie dintre suflet şi trup, armonie pe care accentuez că nu a atins-o prin practicile yoga. Aici cunoaşte oameni minunaţi printre care vrăciutorul Ketut, Vaian şi desigur pe cel cu care va petrece un sfîrşit de călătorie prin cei trei „I”, un sfîrşit amoros, pentru că sfîrşitul încununează opera, deci îl întîlneşte pe Felipe, un brazilian de vreo 52 de ani, cu care trăieşte o pasională şi fără de obligaţii relaţie de dragoste...

Roagăte în India sau Partea II

   Călătoria prin cei trei „I” continuă cu o ţară aflată în contrast cu Italia, o ţară săracă în Elizabeth va învăţa să fie în armonie cu Dumnezeu sau cu „Puterea supremă”. Nu-mi pot explica de ce India ar fi ţara cu destinaţie duhovnicească şi nu Israelul sau mai bine chiar oraşul Ierusalim, dar dat fiind faptul că Elizabeth a cunoscut practica yoga şi doreşte să o perfecţioneze a ales ţara de naştere a acestei practici. Sigur, dacă aş fi să comentez această căutare a autorului-personaj, aş spune că-i din start greşită pentru că ea pleacă să cunoască o practică descoperită recent de către ea, o practică care i-a părut interesantă şi nu neapărat una care revelează adevărul, dar nu mă voi abate în latura anlizei acestei practici, fie ea bună sau rea... Locul de staţionare pentru următoarele patru luni este un aşram, un fel de mănăstire yogină, unde Liz v-a cunoaşte practica yoga prin repetarea mantrelor şi practicării meditaţiei, chiar din primele zile Liz îşi punea întrebarea ce caută ea acolo, nu se putea concentra la rugăciune şi nu-i ieşea meditaţia, dar încerca din nou, pînă cînd într-o zi a reuşit să guste din cunoaşterea şi deschiderea pe care o oferă meditaţia yoga... atunci a putut să-şi tămăduiască rănile sufletului şi să-l ierte pe soţul ei cu care a divorţat, să se ierte singură pe sine şi să-şi regăsească pacea lăuntrică, astfel încît dintr-un coşmar meditaţiile să se tranforme într-o legătură cu divinul, într-o plăcere şi necesitate.

Ministerul adevărului şi Adevărul

La cea de a doua ediţie a emisiunii „Ministerul adevărului” de la JurnalTV, miniştrii s-au apucat să discute o temă necesară pentru o zi de Crăciun, şi anume cu ce maşini se plimbă preoţii, pe lîngă faptul că au făcut-o intenţionat într-o zi de sărbătoare, au discutat tema nu pentru că i-ar fi preocupat cu adevărat ci pentru că aduce reiting. Totuşi nu voi începe să-i îndreptăţesc pe preoţi sau să critic pe realizatorii emisiunii, dimpotrivă voi puncta cîteva momente care mi-au plăcut. În primul rînd ateul – Oleg Brega, a spus că mulţi din preoţi se preocupă mai mult de bogăţii decît de oameni, totuşi a făcut specificarea că „mulţi dar nu toţi”, adică mai sunt şi Preoţi. Mă bucură această constatare a sus-numitului, cu care sunt deacord, căci luxul după mine nu are ce căuta la un preot, cu toate că dacă aş vedea o maşină bună la un preot nu m-aş apuca să-l judec, poate totuşi are nevoie de ea pentru a se deplasa prin satele noastre.

Blogger judecat în R.Moldova

Bloggerul Marian Vitalie a fost dat în judecată de asociaţia Gender-Doc, asociaţie care luptă pentru recunoaşterea drepturilor „minorităţilor sexuale”. Această organizaţie consideră ofensator şi ilegal faptul că d-ul Marian a scris pe blog că „homosexualitatea este păcat” în acest caz consider că şi Biblia ar trebui dată în judecată de „minorităţi” pentru că şi ea spune acest lucru, cred că ar obţine şi susţinerea iudeilor care o consideră o carte anti-semită.

Astăzi 30 septembrie la ora 9.30 trebuie să aibă ce-a de a doua şedinţă de judecată în acest caz. Conform bloggerului, Gender-Doc l-a dat în judecată pentru că pe blogul său acesta a scris: „că homosexualitatea este păcat înaintea lui Dumnezeu şi că pentru o dezvoltare sănătoasă a societăţii noastre este inadmisibil să permitem organizaţiilor homosexuale promovarea în public a modului lor de viaţă sexual (mai ales în grădiniţe şi şcoli). De-asemenea, comunitatea LGBT este nemulţumită că am creat pe blog o listă a funcţionarilor publici (cărora, apropo, le-am acordat votul meu de încredere), care promovează prin acţiunile sale interesele minorităţilor sexuale. Homosexualii îmi cer să radiez lista şi orice informaţie care se referă la ei, să-mi cer scuze public de la ei, să recunosc oficial că

Realitate eclessială

Stau uneori şi mă gîndesc... oare la cîtă orbire sufletească trebuie să ajungi ca fiind oprit din slujirea de preot să-ţi schimbi mitropolia sau chiar ţara şi mitropolia pentru a fi hirotonit din nou... sau şi mai şi... să-ţi înfiinţezi propria mitropolie, să te auto-hirotoneşti în episcop, cîtă frică de Dumnezeu au oare aceşti oameni? Au oare scopul lor este mîntuirea oamenilor sau propria avuţie? Se spune să nu judecăm clerul, dar oare se mai poate de tăcut, oare nu tăcînd ne facem părtaşi la nelegiurea lor... sigur că un creştin ortodox trebuie să se vadă pe sine cel mai păcătos şi să nu judece aproapele, să ierte pentru ca să fie iertat, dar oare nu tot în ortodoxie există şi termenul de anatemizare, de excomunicare... e o infamie să taci atunci cînd biserica îţi este batjocorită de cei care ar trebui să pună umărul la prosperarea ei. Ierarhia de azi se apropie cu paşi grăbiţi de saducheii de pe vremea Mîntuitorului... actuale devin azi sentinţele: „Vai vouă...” Doamne iartă-ne... că suntem pierduţi. Atunci cînd un sectant îţi replică că uite preoţii voştri... taci şi rămîi umilit, nu mai ai răspuns, oare cînd se va înţelege că nu ne jucăm de-a preoţia, oare cînd se vor lua măsuri aspre la nivel înalt să nu rămînem în starea de decadenţă în care ne aflăm. Ori ierarhii timpurilor trecute duceau o evidenţă strictă a moralităţii şi vieţii clerului subordonat, ori acestor ierarhi multe li se vor ierta dar nu li se va ierta hirotoniile făcute fără cercetare şi simionia (obţinerea hirotoniei în urma mituirii), ori luxul i-a orbit... pe timpuri ierarhii mergeau printre oamenii simpli azi merg printre elite, pe timpuri mergeau pe jos azi în maşini luxoase... şi de-ar fi doar una... nu spun că ar trebui să rămînem la sapa de lemn dar „Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate-mi sunt de folos” spune Apostolul. Poate că ca creştin nu ar trebui să scriu aceste lucruri dar tăcerea e o trădare, ori laşii nu pot fi sfinţi! Orice popor îşi merită conducerea... cred că după starea noastră spirituală ne merităm şi ierarhia, vina e totuşi în noi că nu avem