28 iunie 2010

Drumul Crucii prin Moldova I

„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Ev. după Marcu 8,34; 

     Ce este viaţa creştină? Este urmare a drumului crucii pe care l-a parcurs Mîntuitorul. Ori pentru a ajunge la Înviere trebuie să mergem pe drumul Golgotei, să luptăm cu patimile şi să le învingem. Biserica de pe pămînt este una luptătoare, deci creştinii duc o luptă continuă cu patimile, cu relele şi într-un cuvînt cu satana. Luna aceasta prin ţara Moldovei a avut loc o procesiune minunată, cunoscută din vechi timpuri – Drumul Crucii. [singlepic id=86 w= h= float=left]Un drum al crucii ar semnifica urmarea îndemnului din pasajul de la Marcu, creştinii participanţi şi-au lăsat grijile lumeşti adică s-au lepădat de sine, şi-au pus nădejdea în Domnul şi au purces alături de alţi creştini la urmarea Mîntuitorului, la parcurgerea acestui drum al pocăinţei şi al rugăciunii, al morţii şi neapărat al Învierii. Fiecare dintre creştinii din R.Moldova care au participat la acest drum al crucii îşi v-a primi plata de la Domnul, căci nu trece Domnul cu vederea „nici din picătură vre-o parte” toate le primeşte de la noi, ca un bun şi iubitor de oameni. Ce este un drum al crucii, pentru noi? Este o mică jertfă, o puţină nevoinţă pe care o putem aduce ca tămîie bine-mirositoare înaintea Domnului.
Nu voi vorbi despre date tehnice ale acestui drum al crucii, traseul acestuia îl vedeţi alăturat, mă voi axa pe partea lăuntrică şi spirituală a parcurgerii acestui drum. Nu ştiu dacă aş putea să redau în cuvinte bucuria parcurgerii acestui drum, dar voi încerca...
„Căci ce-i foloseşte omului să cîştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul.” Marcu 8,36;
Am îndrăznit să parcurg şi eu alături de alţi creştini o porţiune a drumului crucii... Alipit la această procesiune, am văzut oameni bucuroşi sufleteşte şi fericiţi de mărtuirisirea de credinţă pe care o fac, oameni cu rugăciunea în inimă şi cu nădejdea la Domnul, căci nimic alt ceva în lume nu-i întărea decît credinţa, ea le-a fost călăuză şi sprijin în acest drum.
„Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.” Matei 21,21;
   Procesiunea de la Vest la Est a trecut printr-un şir de mănăstiri din R.Moldova adevărate oaze de frumuseţe şi spiritualitate. Un prim popas s-a făcut la mănăstirea Veveriţa, o mănăstire nouă, situată departe de vre-un drum naţional, în liniştea şi verdeaţa codrilor.

03 iunie 2010

Introducerea religiei între „da” şi „nu” II


Aşa dar se întrevede şi o oarecare conotaţie politică a evenimentului, luînd în considerare temporalietatea evenimentelor din R.M. şi Rusia, privind introducerea disciplinei „Ortodoxia” în şcoli.
Am lăsat problema politicului la sfîrşit pentru că are mai multe aspecte ce trebuiesc analizate. Pe de o parte mari dubii trezeşte faptul că iniţiativa aparţine d-lui V.Pasat, după cum afirmă şi Savatie Baştovoi[1], „o persoană laică, fără experienţă pedagocică şi cu atît mai mult teologică”, fostul şef al Serviciului de Informaţie şi Securitate al Moldovei, acest aspect al trecutului d-lui Pasat a trezit presupunerea unor jurnalişti precum că acesta ar avea acte compromiţătoare la adresa mitropolitului.[2] Deasemenea pe blogul părintelui Savatie [1] se face atenţionarea că actuala „campanie de la Chişinău se suprapune cu campania care se face acum în Federaţia Rusă pentru introducerea ca obiect de studiu a disciplinei zisă:”Bazele culturii Ortodoxe”.” Diaconul Andrei Kuraev care este autorul manualului „Bazele culturii Ortodoxe” spune că: „cursul nostru este o încercare disperată a Rusiei de a se salva pe sine.” Astfel părintele Savtie se întreabă dacă „ne angajăm şi noi în lupta disperată pentru salvarea Rusiei? Sau începem o lupta pentru propria salvare, pentru cunoaşterea adevărului istoric despre soarta Bisericii în acest ţinut în care ne-a lăsat Dumnezeu să trăim?” [1]

02 iunie 2010

Introducerea religiei între „da” şi „nu” I

Poate că ca un creştin-ortodox ar trebui să văd doar plusurile introducerii în programa de învăţămînt a obiectului de studiu: „Bazele Ortodoxiei”. Însă sunt unele minusuri pe care voi încerca să le ilustrez în articol, în acelaşi timp găsind şi argumente în favoarea introducerii religiei în şcoli.
Cred că voi porni, analizînd subiectul din punctul de vedere al unui elev, pe de o parte sunt elevi interesaţi de subiect, cum am fost şi eu, iar studiul individual este mai anevoios, pe de altă parte sunt elevi indiferenţi faţă de capitolul religiei, dar în această categorie, cu riscul de a părea nedrept, i-aş include pe acei elevi care sunt indiferenţi şi faţă de alte discipline şcolare şi acei care consideră că au prea multe de învăţat. Din punctul de vedere al unui elev îi înţeleg prea bine, căci şi eu eram contra multitudinii de obiecte dar pînă la urmă am coinştentizat importanţa fiecăruia, sigur că o problemă majoră o constituie metoda de predare (poate fi una interactivă şi captivantă sau viciversa) şi chiar profesorul.
Aşa deci, am atins o altă problemă, cea a cadrelor didactice

20 mai 2010

Vreau părinţii acasă!

Nu mai este demult o noutate că fenomenul migraţiei a marcat profund societatea noastră, astfel încît dacă nu fiecare om atunci fiecare al doilea are o rudă plecată peste hotare.
Fenomenul migraţiei a lovit nemijlocit în celula societăţii, în familie. Scopul nobil al multor părinţi, de a asigura copiilor un viitor mai bun, de a le face un viitor acordîndu-le studii a ajuns de la caz la caz într-o altă extremă. În multe cazuri „prezenţa” sau mai bine spus existenţa unor părinţi s-a redus pentru copii doar la un transfer bănesc. Mulţi din aceşti tineri văd în părinţi doar nişte sponsori, e clar că aceasta este rezulatul unei traume psihologice a copilului care a rămas fără părinţi alături, în cel mai fericit caz fiind lăsat în grija unei rude. Prin aceasta copilul este privat de dragoste, de susţinerea părintelui care ar trebui să fie cel mai bun dintre prieteni.
Privind diverse cazuri prezentate la PROtv, în cadrul campaniei: „Vreau părinţii acasă!”, am înţeles drama unei societăţi în care familia este abandonată şi nu este protejată. Ne dorim o societate prosperă însă fără o familie prosperă, această societate nu poate exista.
În cazul unei familii cu mai mulţi copii, m-a mirat dragostea cu care cei mai mari se îngrijeau de cei mai mici, grija unuia faţă de altul şi responsabilitatea, pe care uneori nu o întîlneşti nici la un om matur. Viaţa i-a făcut să se maturizeze precoce, i-a pus faţă în faţă cu problemele pe care în mod normal ar trebui un adult să le rezolve, protejînd copilul.

19 mai 2010

Cine mai crede în prezicatori???


Încep cu analiza unei foi volante primite în strada, textul căreia chiar îmi pare haios, nu ştiu cum lumea poate lua în serios aşa tîmpenie...

Doamna Ecaterina

Venită de curînd din ţări străine  (mai clar spus a fost la zarabotkă) cu ajutorul lui Dumnezeu (mai bine spus a satanei şi-a dat seama că se pot face bani buni prin minciună şi nu mai este necesar să lucrezi peste hotare) desface (tot ea şi le face) farmecele, blestemele, cununiile legate, aduce persoana iubită înapoi, împacă familiile, descîntă problema de beţie :) amorţirile de mîini şi de picioare, dureri de cap (oamenii în mod normal iau o pastilă în aşa cazuri dar...).

Cu rugăciuni puternice (şi oare sunt rugăciuni ne-puternice, de ce doar ea poate face aşa rugăciuni cu speţ-efecte) vă aduce spor în casă (dap' atunci de ce cere bani de la clienţi) şi plecări peste hotare (cred că a instituit vre-o reţea de trafic de persona, trebuie verificată de organele abilitate) în 24 de ore. (da rapid mai lucrează... dar dacă n-am paşaport...)

Spune trecutul, prezentul (dar oare care este prezentul dacă te afli la o vrăjitoare?) şi viitorul.


(Şi  toate acestea) garantat 100%