Vreau părinţii acasă!

Nu mai este demult o noutate că fenomenul migraţiei a marcat profund societatea noastră, astfel încît dacă nu fiecare om atunci fiecare al doilea are o rudă plecată peste hotare.

Fenomenul migraţiei a lovit nemijlocit în celula societăţii, în familie. Scopul nobil al multor părinţi, de a asigura copiilor un viitor mai bun, de a le face un viitor acordîndu-le studii a ajuns de la caz la caz într-o altă extremă. În multe cazuri „prezenţa” sau mai bine spus existenţa unor părinţi s-a redus pentru copii doar la un transfer bănesc. Mulţi din aceşti tineri văd în părinţi doar nişte sponsori, e clar că aceasta este rezulatul unei traume psihologice a copilului care a rămas fără părinţi alături, în cel mai fericit caz fiind lăsat în grija unei rude. Prin aceasta copilul este privat de dragoste, de susţinerea părintelui care ar trebui să fie cel mai bun dintre prieteni.

Privind diverse cazuri prezentate la PROtv, în cadrul campaniei: „Vreau părinţii acasă!”, am înţeles drama unei societăţi în care familia este abandonată şi nu este protejată. Ne dorim o societate prosperă însă fără o familie prosperă, această societate nu poate exista.

În cazul unei familii cu mai mulţi copii, m-a mirat dragostea cu care cei mai mari se îngrijeau de cei mai mici, grija unuia faţă de altul şi responsabilitatea, pe care uneori nu o întîlneşti nici la un om matur. Viaţa i-a făcut să se maturizeze precoce, i-a pus faţă în faţă cu problemele pe care în mod normal ar trebui un adult să le rezolve, protejînd copilul.

Alte cazuri mai nefericite în care părintele a plecat peste hotare şi a uitat de copiii care au ajuns să aibă probleme cu poliţia.

Rezolvarea acestei probleme, va fi atunci cînd părinţii vor înţelege că poartă răspundere nu doar pentru o stare materială bună ci şi pentru educaţia şi psihicul unui „om în formare” care este copilul.

Plecarea părinţilor din R.M. la munci peste hotare este dictată de dorinţa de a le asigura copiilor un viitor mai bun. Înainte de plecare, părinţii analizează aspectele pozitive ale migrării, cu accentul pe factorii economici, neglijînd analiza fenomenelor sociale care apar în rezultatul migrării: aspectele psiho-emoţionale ale copiilor, responsabilităţile în muncile de acasă etc. În asemenea cazuri, riscurile la care sunt supuşi copiii rămaşi fără îngrijire părintească sunt destul de complexe, iar lipsa comunicării şi afectivităţii nu pot fi compensate cu nimic, mai ales că copilului îi lipseşte dragostea şi îndrumarea maternă exact în perioada creşterii şi formării. Efectele migraţiei asupra copiilor rămaşi singuri acasă:

• Supraîncărcarea şi inversarea de rol, rolul poate fi preluat de fratele sau sora mai mare care va neglija activităţile şcolare
• Separarea determină o ruptură la nivel familial şi poate conduce la divorţ
• La copii rămaşi fără supravegherea părinţilor s-a înrăutăţit reuşita şcolară, apar unele probleme de disciplină
• Are loc schimbarea anturajului de prieteni, deseori nefast pentru copil
• De asemeneam copiii pot fugi de acasă, rămînînd pe străzi şi devenind potenţiale victime ale traficului.

Este de necontestat faptul că atît migraţia, cît şi efectele asupra copiilor prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate a părinţilor sunt două fenomene complexe care afectează atît familia cît şi societatea în ansamblu. În acest sens statul trebuie să stabilească dialogul cu ţările în care muncitorii moldoveni pleacă mai des pentru a simplifica procedura de legalizare.