Poate că ca un creştin-ortodox ar trebui să văd doar plusurile introducerii în programa de învăţămînt a obiectului de studiu: „Bazele Ortodoxiei”. Însă sunt unele minusuri pe care voi încerca să le ilustrez în articol, în acelaşi timp găsind şi argumente în favoarea introducerii religiei în şcoli.
Cred că voi porni, analizînd subiectul din punctul de vedere al unui elev, pe de o parte sunt elevi interesaţi de subiect, cum am fost şi eu, iar studiul individual este mai anevoios, pe de altă parte sunt elevi indiferenţi faţă de capitolul religiei, dar în această categorie, cu riscul de a părea nedrept, i-aş include pe acei elevi care sunt indiferenţi şi faţă de alte discipline şcolare şi acei care consideră că au prea multe de învăţat. Din punctul de vedere al unui elev îi înţeleg prea bine, căci şi eu eram contra multitudinii de obiecte dar pînă la urmă am coinştentizat importanţa fiecăruia, sigur că o problemă majoră o constituie metoda de predare (poate fi una interactivă şi captivantă sau viciversa) şi chiar profesorul.
Aşa deci, am atins o altă problemă, cea a cadrelor didactice
care ar fi capabile să predea religia în şcoală, această povară se pune pe umerii preoţilor din sate şi oraşe, sigur că ar putea fi implicaţi şi teologii, dar aici apare problema pregătirii acestor dascăli ai bisericii, căci după democratizarea R.M. biserica fiind în criză de cadre, a hirotonit preoţi cu seminarul terminat sau poate chiar şi fără de studii de specialitate şi atunci nu ştiu ce ar pute preda „popa” cela şi în urma intervenţiei lui soldată cu eşec să fie invitaţi să predeie pastorii protestanţi căci printre altele în legea ce se voieşte a fi adoptată prin referendum se stipulează că profesor al disciplinei poate fi o persoană cu diplomă de seminar sau a academiei teologice, dar să nu uităm că şi cultele protestante de asemenea au şcoli de pregătire, astfel că scopul nobil al ortodocşilor să se întoarcă împotriva lor. Consider problema cadrelor una foarte importantă, de ce? Voi răspunde la această întrebare printr-o relatare a unei colege în şcoala căreia s-a predat religia: „Aveam ora de religie o dată pe săptămînă, o făceam cu un preot care vorbea şi el să nu tacă, ba chiar îl trimitea uneori la ore, pentru că el nu putea să vină, pe fiul său, care era student la teologie.” Această colegă îmi spunea că preotul îi îndemna să nu fregventeze discoteca însă ei rîdeau la acest îndemn deoarece l-au văzut pe fiul preotului la discotecă, la auzul acestora preotul a rămas blocat. Cum să comentez şi ce să spun acestei colege? Aş putea răspunde cu vorba plină de nesimţire după părerea mea: „Fă ce zice preotul, nu ce face preotul”, consider că această vorbă au spus-o preoţii care nu au ideie ce înseamnă a fi preot şi că este necesar ca un preot ceea ce învaţă să şi trăiască; un preot trebuie să-şi recapete autoritatea de pe timpuri alături de profesor, de a fi el împreună cu toată familia sa un exemplu pentru întreaga comunitate. Deci în cazul colegei mele scopul nobil a fost pervertit şi prin acele ore de religie, elevilor li s-a implimentat o antipatie faţă de biserică, făcîndu-i impăsători şi sceptici, căci oamenii deseori înclină să judece un întreg după un singur exemplar...
Mai departe apar întrebări asupra curiculei şi a manualelor, se presupune că curicula poate fi una nu tocmai în lumina canoanelor bisericii ortodoxe, propovăduinde-se spre exemplu ecumenismul sau altă erezie. În problema manualelor sunt două căi, dar ca metodă una singură, cea a copierii, o cale a copierii manualelor din România sau cea de a doua copierea manualelor din Rusia, unde cît de straniu nu ar părea de asemenea are loc o campanie de introducere în învăţămînt a disciplinei „Ortodoxia” după cum afirmă părintele Savatie pe blogul său.[1]
VA CONTINUA...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu