„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Ev. după Marcu 8,34;
Ce este viaţa creştină? Este urmare a drumului crucii pe care l-a parcurs Mîntuitorul. Ori pentru a ajunge la Înviere trebuie să mergem pe drumul Golgotei, să luptăm cu patimile şi să le învingem. Biserica de pe pămînt este una luptătoare, deci creştinii duc o luptă continuă cu patimile, cu relele şi într-un cuvînt cu satana. Luna aceasta prin ţara Moldovei a avut loc o procesiune minunată, cunoscută din vechi timpuri – Drumul Crucii. [singlepic id=86 w= h= float=left]Un drum al crucii ar semnifica urmarea îndemnului din pasajul de la Marcu, creştinii participanţi şi-au lăsat grijile lumeşti adică s-au lepădat de sine, şi-au pus nădejdea în Domnul şi au purces alături de alţi creştini la urmarea Mîntuitorului, la parcurgerea acestui drum al pocăinţei şi al rugăciunii, al morţii şi neapărat al Învierii. Fiecare dintre creştinii din R.Moldova care au participat la acest drum al crucii îşi v-a primi plata de la Domnul, căci nu trece Domnul cu vederea „nici din picătură vre-o parte” toate le primeşte de la noi, ca un bun şi iubitor de oameni. Ce este un drum al crucii, pentru noi? Este o mică jertfă, o puţină nevoinţă pe care o putem aduce ca tămîie bine-mirositoare înaintea Domnului.
Nu voi vorbi despre date tehnice ale acestui drum al crucii, traseul acestuia îl vedeţi alăturat, mă voi axa pe partea lăuntrică şi spirituală a parcurgerii acestui drum. Nu ştiu dacă aş putea să redau în cuvinte bucuria parcurgerii acestui drum, dar voi încerca...
„Căci ce-i foloseşte omului să cîştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul.” Marcu 8,36;
Am îndrăznit să parcurg şi eu alături de alţi creştini o porţiune a drumului crucii... Alipit la această procesiune, am văzut oameni bucuroşi sufleteşte şi fericiţi de mărtuirisirea de credinţă pe care o fac, oameni cu rugăciunea în inimă şi cu nădejdea la Domnul, căci nimic alt ceva în lume nu-i întărea decît credinţa, ea le-a fost călăuză şi sprijin în acest drum.
„Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.” Matei 21,21;
Procesiunea de la Vest la Est a trecut printr-un şir de mănăstiri din R.Moldova adevărate oaze de frumuseţe şi spiritualitate. Un prim popas s-a făcut la mănăstirea Veveriţa, o mănăstire nouă, situată departe de vre-un drum naţional, în liniştea şi verdeaţa codrilor.
.jpg)



