Atitudinea ortodoxă faţă de animale

Această problemă mă preocupă de mai mult timp, deoarece conform canoanelor consumarea cărnii de către creştini nu este interzisă, iar eu văd o cruzime în a omorî animalele, dar în acelaşi timp consum carne de animale, deci de ce creştinii nu sunt vegetarieni? Apare un lucru interesant chiar în Biblie, oamenii Vechiului Testament consumau carne, Iisus a consumat peşte, deci nu există temei pentru ca creştinii să fie vegetarieni, căci Dumnezeu ne dă poruncă să stăpînim peste toate şi toate le-a creat pentru om, nu pentru consumul său egoist ci pentru satisfacerea necesităţilor vitale, adică „mîncăm ca să trăim”. Un extras din scrierile Sf. Ignatie Monahul ne ilustrează foarte frumos atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul faţă de animale:

„Dragostea pentru animale trebuie să fie cu măsură. Nu este permis ca această dragoste să o eclipseze pe cea faţă de oameni, iar animalele să fie transformate în idoli”

Atitudinea creştinului ortodox faţă de animale trebuie să fie ca la un dar primit de la Dumnezeu, adică să iubească întreaga creaţie şi să compătimească cu întreaga făptură. Sfîntul Siluan spune foarte frumos că orice vătămare făcută vre-o unei făpturi fără o nevoie oarecare e o nepreţuire a darului Dumnezeesc: „Ai văzut în pom o frunză verde şi ai smuls-o fără să fie nevoie. Chiar dacă aceasta nu e un păcat, totuşi mi-e milă şi pentru frunză, căci inimii care a învăţat să iubească îi este milă pentru orice făptură”. Acelaşi sfînt însă considera că nu trebuie să vorbim cu animalele, „căci astfel ne coborîm la treapta lor de necuvîntătoare”. Există o pleiadă mare de sfinţi care au avut o atitudine de mare dragoste faţă de animale, dar şi acestea la rîndul lor arătau o mare supunere faţă de aceşti sfinţi care erau despătimiţi, cunoaştem că Sf. Proroc Ilie, Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Serafim de la Sarov care au fost hrăniţi fie de păsări sau urşi, alt sfînt mucenic Modest se ruga pentru tămăduirea animalelor domestice, însă făcea acesta nu pentru salvarea animalelor ci pentru necesitatea oamenilor săraci a căror existenţă era legată de acele animale. Deseori în rugăciune omul este spune că am păcătuit mai mult decît dobitoacele, de ce? Oare animalele au păcate, atîta timp cît nu au suflet nemuritor – ele nu au păcate, şi oameni buni nu există nici un paradis al cînilor sau pisicilor, deci animalele acţionează din instinct, iar omul care are raţiune face lucruri mai grozave decît animalul, de exemplu: fură, ucide, desfrînează... Cel mai cunoscut caz poate este cel cu leul Sf. Gherasim pe care sfîntul l-a îngrijit, a scos un spin din picior şi i-a legat rana, iar acest leu i-a rămas să-i slujească toată viaţa şi cînd sfîntul a murit, leul s-a dus la mormînt şi a murit deasupra mormîntului.

Omul ce înaintează pe calea sfinţeniei, spre starea lui Adam de dinainte de cădere, ajunge ca necuvîntătoarele să i se supună, ca unui ce este numit stăpîn peste ele de către mai marele Stăpîn – Dumnezeu, nu stăpîn în sensul de tiran şi despot, ce vreau aceea fac, dar stăpîn milostiv şi iubitor faţă de creaţie.

Deci sunt două extreme în societate, una cu o atitudine ostilă faţă de animale altă cu o dragoste exagerat de mare faţă de acestea, unii cumpără haine, dau bani pentru frezuri pentru animale şi cheltuie sume exorbitante de bani pentru satisfacerea poftelor lor, a patimii lor, iar idolul lor devine cînele sau animalul dat, pe care nu-l stăpînesc cum cred, ci dimpotrivă sunt stăpîniţi de acesta. S-a ajuns ba chiar şi la împărtăşirea animalelor, care este o blasfemie, atîta timp cît după cum am spus mai sus acestea nu au suflet nemuritor şi deci atunci cînd moare un animal, noi de despărţim de el pentru veşnicie.

Ortodoxia este calea adevărului şi nu oscilează între extreme, iar adevărul este că tot ce ne înconjoară este un dar de la Dumnezeu, iar un dar de la cel mai bun prieten al tău, nu este nici aruncat la gunoi şi nici transformat în obiectul adorării tale ci este preţuit, cred că o asemenea atitudine faţă de animale trebuie să o aibă orice creştin ortodox, nici să le prigonească, nici să le facă idoli ci să le folosească în necesităţile sale, care să nu ajungă la egoism, iar împăcarea omului cu creaţia să fie prin împăcarea cu Dumnezeu.