La acest capitol nu sunt norme canonice, pentru că alegerea în căsătorie a unui hram al casei, ca ocrotitor un sfînt sau a Maicii Domnului nu este un lucru instituit canonic, fiind izvorît din tradiţionalism. În general poate fi ales orice sfînt sau orice sărbătoare închinată Maicii Domnului, s-ar putea să fie aleasă ziua în care tinerii s-au întîlnit sau o sărbătoare apropiată acelei dăţi din calendar. Mulţi caută un sfînt oarecare ajutător în căsnicie, alţii caută nu ştiu ce sfînt care să-i ajute în afaceri, păi ce facem oameni buni cu harul divin? Este el doar pentru o anumită problemă, ne raportăm la sfinţi ca la nişte tablete, „iau pe” (mă rog la) Sf. Ioan Botezătorul că mă doare capul, la Sf.Pantelimon pentru boli, ori oare odată ajunşi sfinţi aceştia nu sunt cu specializare, la fel ca la facultăţi, ei sunt rugători pentru noi în orice situaţie şi dacă te vei ruga la Sf.Pantelimon cu credinţă el va mijloci Tatălui Ceresc pentru tine, indiferent de problema ta. (Trebuie să înţelegem că un sfînt ne este ca un prieten şi el ne ajută la orice împrejurare, că doar nu avem prieteni cu care vorbim doar de boli şi prieteni cu care vorbim doar de problemele financiare.) Deasemenea ca hram poate fi ales un sfînt la care tinerii au mai multă pietate, ar fi deasemenea bine că tinerii să citească şi să cunoască viaţa acelui sfînt şi să-i urmeze drumul spre mîntuire, luîndu-l drept exemplu. Deasemenea ziua în care cade hramul nu trebuie să fie doar o zi în care bem şi mîncăm, trebuie să fie ziua în care tinerii se îndreaptă spre biserică, poate se şi împărtăşesc dacă s-au pregătit pentru împărtăşanie, se roagă şi aduc mulţumire Domnului pentru toate binefacerile.
Naşii de cununie sunt un sfătuitor pentru tineri, ei sunt peroanele care dau sfaturi din experienţa sa şi o fac în mod imparţial, căci în cazul că se întrebă de părinţi aceştia pot lua o poziţie sau alta în dependenţă de „interesele” copilului lor, de aceea odată ce tinerii devin un trup au şi părinţi noi, părinţi spirituali care să-i îndrume. Deasemene rolul naşului este de a educa copii tinerilor în spirit religios, naşii ar trebui să fie primii care să se îngrijescă de mîntuirea finului lor, să-i dăruiască o carte de rugăciuni şi să-l înveţe să se roage.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu