Din toate anotimpurile anului mi se pare că numai primăvara răsădeşte în sufletul omului veşnicia, primăvara e anotimpul noilor speranţe, al unei vieţi noi, regenerate din an în an. Natura reînvie şi odată cu ea şi noi simţim o schimbare, o schimbare generată de postul Sf.Paşti, post care aste o iarnă şi-o primăvară căci ne cheamă de la iarna păcatului la primăvara învierii, la lepădarea de patimi şi păcate, la regenerare dimpreună cu natura, aceasta este taina învierii, de a reveni din moartea păcatului la viaţa în virtute.
"Primăvara asta totuşi,
Nu-i decît o copie..."
Totul parcă e la fel an de an, dar totuşi există un specific al fiecărei primăveri, căci fiecare primăvară vine cu un bagaj nou de speranţe... natura revine la viaţă, iarba răsare pe ici pe colo, soarele încălzeşte pămîntul cu razele sale care încep să fie din ce în ce mai darnice, copacii îşi deschid unul cîte unul, ochişorii spre natură şi soare, răsar primele flori - primele bucurii. Totul revine la viaţă, şi regina primăverii ca o zeiţă din poveste trece prin oraşe, sate, poteci şi cîmpii, urmele ei sunt flori minunate, mantia ei este un covor de iarbă verde, părul ei sunt mii de raze rupte din soare, ochii ei sunt ca doi ghiocei abia răsăriţi iar chipul ei este un cer senin... e minunată zeiţa primăverii, ea ne aduce an de an noi speranţe, speranţe - prinse-n mărţişorul din piept.
"În fund pe cer albastru
În zarea depărtată
La răsărit de soare
Un negru punct s-arată
E cocostîrcul tainic
Al lumii călător,
Al primăverii dulce
Iubit prevestitor."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu