De ce să nu-mi iubesc ţara?

Navigînd prin blogosferă am dat de un concurs, lansat de Paul Sava, condiţiile căruia le găsiţi aici. Cu toate că una din condiţii stipulează că blogul participant trebuie să aiba mai mult de 2 luni, risc şi eu să mă implic, nu neapărat ca participant, dar oricum accept provocarea. Întrebarea lansată de Paul Sava: De ce îmi iubesc ţara? Are o mulţime de răspunsuri, pe care le poate da orice elev sau copil... pentru că

aici îmi am rădăcinile, aici sunt buneii, părinţii, surorile, fraţii într-un cuvînt familia. Un alt răspuns primit volens-nolens de la un elev de clasele primare ar fi: Pentru că aici îmi sunt prietenii, iar unde poate fi mai bine? Cu prietenii sau în singurătate?  Ori oare nu acolo unde ne este bine este patria noastră? 

După cum spune  un dicton latin: "Ibi bene, ubi patria. Ubi bene, ibi patria." (Unde-i bine, acolo-i patria. Unde-i patria, acolo-i bine.) 

Deci patria se asociază la fiecare cu lucruri şi amintiri plăcute, în imagini patria tot timpul se prezintă prin pesaje de natură rupte din rai...  Patria este locul care nu are hotare şi în acelaşi timp după cum spunea un scriitor,  patria e atît de mică că poate fi luată cu noi în buzunar, este locul care ne dă posibilităţi de afirmare, ne dă speranţa de a trăi. Patria nu ne dă nimic în schimbul dragostei noastre, atunci de ce o iubim? 

De ce avem nevoie de o Patrie?

Patria e limbă, istorie şi neam, este locul numit de Cel de Sus pentru a ne naşte, deci este o poruncă divină să-ţi iubeşti  patria, căci nu poţi iubi părinţii după cum ne cere porunca a 5, fără să-ţi iubeşti patria. Oare ar putea un om să trăiască fără a avea o limbă maternă? Fără un trecut? Nu, nicidecum căci cine nu are trecut nu are nici viitor.

"Patria este verbul lui Eminescu şi Coloana fără sfîrşit a lui Brîncuşi, patria este munca noatră, dragostea noastră, libertatea noastră, fiinţa noastră." (D.R.Popescu)