Diavolul este politic corect

La aproape o lună de la lansarea la Chişinău a romanului „Diavolul este politic corect” vin şi eu să-mi expun părerea mea de cititor... o lectură bună şi captivantă, recomandată tuturor căci cartea „se citeşte mai uşor decît ai privi un film”.

„Diavolul este politic corect” este un roman de tipul SF, dar care porneşte de la o realitate care a existat – Uniunea Sovietică, şi o altă realitate care există – Uniunea Europeană, cartea atenţionează asupra faptului că democraţia este corectă doar politic nu şi moral, adică are o acoperire legislativă care îi dă corectitudine, iar diavolul se simte în largul său şi ba chiar şi-a însuşit modul de a acţiona conform legii, deci – diavolul este politic corect. Dacă în Vechiul Testament, în statul teocratic Dumnezeu era cel care dădea norme legislativ-divine, în societatea contemporană diavolul este cel care îşi ia masca legii.

Drept explicaţie, voi aduce exemplul propus de păr. Savatie Baştovoi la lansarea cărţii: dacă Biserica spune că femeia trebuie să fie cu capul acoperit în biserică, se iscă polemică, societatea civilă este categoric împotrivă, se face apel la drepturi şi libertăţi, iar atunci cînd spre exemplu o persoană la lucru este impusă să poarte o uniformă, nu se mai face gălăgie, nu se face apel la drepturi şi libertăţi, ci se acceptă tăcit realitatea, iar practica uniformelor este una fffoarte răspîndită în mai toate marile firme. Eu aş spune că democraţia s-a îmbolnăvit, dacă vrei să fii protejat atunci trebuie să faci parte dintr-o oarecare minoritate, căci „majoritatea” nu are drepturi iar orice „minoritate” este apărată prin lege, despre ce egalitate poate fi vorba atunci cînd orice minoritate are privilegii faţă de acea „majoritate”. Dacă într-o ţară majoritar ortodoxă, această majoritate cere ceva, cererea ei este incorectă politic, iar orice cerere a minorităţii ţine de apărarea acesteia, deci este mai mult decît necesară.

Apa - izvorul vieţii

Fara hrana, omul poate sa reziste cateva saptamani,

dar fara apa, are zile numarate.

Aceasta expresie își are obârsia in credintele vechi care sustineau ca universul a fost creat din elementul acvatic, deasemenea se sustinea faptul ca zeii sunt nascuti din apa. Spre exemplu vechii filosofi greci socoteau apa ca element primordial (ca si Biblia de altfel), originator al vietii, necesar cresterii, fiind deci element hranitor. La vechi europeni apa se afla pe acelasi plan cu cerul, cerul generind apa, apele fiind o despãrtire a cerului in apele de sus si cele de jos; viata vine din apa dar si din cer in acelasi timp.

Despre proprietatile curative ale apei oamenii au stiut inca din vremuri indepartate. Numeroase desene rupestre demonstreaza ca omul preistoric stia sa vindece rani grave si malformatii cu ajutorul apei. In toate religiile antice apa era simbolul purificarii. In Egipt, China, India, Grecia antica, se prescria folosirea terapeutica a apei. Chiar si in Vechiul si Noul Testament abunda textele cu puterea curativa a apei, Iisus implinind diverse minuni cu ajutorul ei.

Este stiut de catre toata lumea ca apa este sursa vietii. Apa este o parte constituienta fundamentala a oricarei celule, tesut, organ, proces organic. Cunoastem ca planeta noastra este formata in proportie de 70% apa. Daca procentul respectiv s-ar modifica, viata de pe Pamint ori ar disparea, ori ar suferi anumite mutatii care ar schimba pentru totdeauna planeta. La fel cunoastem ca organismul uman adult este si el format tot din 70% apa, fiind in proportie de 80% in sange, 90% din creier… Din corelarea celor doua informatii intelegem ca oamenii, pentru a se pastra sanatosi, trebuie sa pastreze in corpul uman, ca intr-un rezervor, cel putin 70% apa.

Sărbători de care vrei...

Noi, cei din R.Moldova suntem în dileme continue, avem sărbători de care doreşti putem sărbători şi româneşte şi ruseşte şi creştineşte mai pe scurt cum îţi doreşte sufletul. Dacă după părerea mea 14 februarie este o sărbătoare comercială al cărui scop nici de cum nu este omagierea sentimentului de dragoste sinceră ci a unei iubiri pasionale, necreştine, nici de cum pe 14 februarie nu avem nici un sfânt Valentin, nici după calendarul romano-catolic nici după cel ortodox, tutuşi ce se sărbătoreşte... Pe 15 februarie, greco-romanii aveam sărbătoarea în cinstea zeului păgân Pan, în 496 papa Romei a interzis orice fel de sărbători în cinstea acestui zeu păgân, aşa că nu se ştie ce fel de Sf. Valentin sărbătoresc tinerii de astăzi, prin aşa desfrânări şi plăceri lumeşti, căci nici unui sfânt nu i-ar fi plăcut o asemenea omagiere. Prin căsătoriile de o zi şi prin nu ştiu ce fel de drîcovenii tinerilor li se impune desfrînarea, oare pot nişte tineri care au o atitudine faţă de căsătorie, asemenea cum le este imputată pe 14 februarie - "de o zi" să poată avea o familie sănătoasă, NU căci el nu mai consideră căsătoria un lucru important ce implică obligaţii ci ca pe ceva ce poate fi rupt la prima dorinţă, şi apoi ne mai mirăm de numărul mare de divorţuri.

Pe 24 februarie avem o altă sărbătoare care vine să înlocuiască ruşinosul Valentine's day - sărbătoarea de Dragobete, dar şi aceasta pe lîngă specificul naţional nu e cu nimic mai bună decît prima...

O altă sărbătoare, de astă dată moştenită de la sovietici, este 23 februarie - ziua soldatului (bărbatului) armatei sovietice, "aceasta a fost instituită într-o zi ruşinoasă chiar şi pentru Rusia sovietica, care la 23 februarie 1918 printr-o decizie a semnat capitularea în primul Război Mondial"(citat care deseori se aduce împotriva acestei sărbători dar care este pînă la urmă greşit) căci tratatul Brest-Litovsk despre care se face referire a fost semnat la 3 martie 1918, după părearea mea această sărbătoare nu are un viitor, căci ziua soldatului în RM este serbată pe 3 septembrie, iar pînă la urmă nu toţi au făcut armata şi consider că este nevoie de urmat exemplul Franţei în acest sens care şi-a instituit o sărbătoare a mamelor şi una a taţilor dar şi aici apar probleme căci nu toţi sunt mame şi taţi dar... tinerii au o sărbătoare a lor - ziua tinerilor - 12 noiembrie - "Ziua naţională a tineretului" şi deasemenea 17 noiembrie - "Ziua studentului". Pînă la urmă fiecare alege ce, cum şi cînd să sărbătorească, pînă la urmă poate fi vorba chiar şi de o tradiţie specială a fiecărei familii, astfel că dezbateri la acest capitol pot fi multe dar fiecare decide pentru sine- ce e bine şi ce e rău- că doar avem voinţă liberă.

Avem sărbători decretate prin legi, de către istorie, de către persoane, multe şi foarte multe, totul e să ştim la sigur ce sărbătorim noi şi pentru ce o facem, de ce o facem pe această dată şi nu pe altă dată din calendar. Sărbători vechi se uită, apar noi care vin să le înlocuiască, apoi şi acestea dispar, deci totul se schimbă şi războiul datelor continuă.

Mărturisiri din mlaştina disperării

    În această carte scrisă de legionarul Dumitru Bordeianu, este prezentată ura, minciuna şi bestialitatea de care a fost în stare o ideologie – ideologia comunistă – “provenită nu de la oameni, ci de la diavolul”. Comunismul, ne spune autorul: “este prezenţa Satanei pe pămînt. Comuniştii au făcut din ideologia lor o religie, care, în opoziţie cu cea creştină, este religia urii, a minciunii şi a crimei ridicate la rangul de virtuţi; şi nu se răspîndeşte decît prin minciună, neîncredere, teroare şi frică.”

Cu toate că autorul insistă ca drama pe care a trăit-o el şi alţi tineri, să fie atribuită tineretului legionar, îmi permit să nu văd drama unei mişcări (consider că nu apartenenţa la mişcarea legionară i-a făcut pe tineri să mărturisească şi să primească moartea, ci descoperirea şi trăirea individuală a relaţiei lor cu Dumnezeu), ci a sute de oameni care au suferit chinuri groaznice, fie pentru credinţă, fie pentru asumarea doctrinei legionare, fie pentru concepţia politică “incorectă”, dar într-un final drama unor eroi, căci toţi cei ce au trecut prin chinurile închisorilor comuniste, cu toate căderile lor dar neapărat şi ridicările lor, sunt eroi, un laş, nu poate fi sfînt iar un neam dăinuie prin eroi şi sfinţi.

Nu ştiu, dacă aş putea reda pe scurt cele citite dar un lucru impresionează şi captivează şi anume dialogul autorului cu cititorul, pe care-l îndeamnă să trăiască doar pentru o clipă chinurile închisorii, cum ar fi condiţiile groaznice

Cum să-mi aleg imprimanta?

   O imprimantă pentru casă nu mai este demult un lux ci o necesitate pentru majoritatea dintre noi. Dacă avem copiii care fac studii sau suntem studenți, imprimanta ne va fi de mare folos pentru lecţii, nu mai trebuie să alergi pe la centre specializate să-ţi tipărești lucrarea, şi-n general poți să-ţi tipăreşti lucrarea în ultima clipă şi la orice oră doreşti, cînd ai terminat-o, fie ora unu sau două noaptea. Sau poate eşti pasionat de fotografiat, sau ai multe fotografii care s-au adunat în calculator şi doreşti să le ai pe suport de hârtie, nu mai trebuie să mergi la centrul specializat, o poţi face chiar acasă, în doi timpi şi trei mişcări. Deci ne-am convins de necesitatea unei imprimante, dar intervine întrebarea cum şi ce model de imprimantă să ne alegem. Voi încerca să răspund în cele ce urmează...

În principiu, utilizarea oricărei imprimante presupune cheltuieli mai mari decît însăşi procurarea acesteia, cheltuieli care încep cu hârtia şi sfîrşesc cu cerneala. Mulţi dintre producători ademenesc cu preţuri mici la imprimante dar după masca acestui mic preţ se ascund cheltuieli mari pentru consumabilile pe care le procuri de la acelaşi producător, deci tu eşti în pierdere. Ce-i de făcut? Ideal ar fi procurarea unei imprimante laser, dar costurile acesteia sunt mai ridicate cu mult decît ale celor inkjet, în acest caz trebuie să alegem o imprimantă care este compatibilă cu sistemul CISS (continuous ink supply system), care presupune alimentarea cu cerneală un tip special de cartuş permanent, printr-un sistem de capilare (furtunaşe) conectate la rezervoare externe. În acest caz cartuşele nu se usucă niciodată, iar alimentarea se face mult mai uşor în condiţii casnice, ceea ce presupune mai puţine cheltuieli, căci procurarea unui nou cartuş ori de cîte ori acesta se termină este nerentabilă.