Film şi carte: Eat, pray, love

M-a intrigat să citesc cartea, anume toată gălăgia care s-a făcut la lansarea filmului şi atunci am zis: „Ian dă să citesc şi eu cartea!”, plus la toate mai are şi un titlu interesant aşa că am citit-o dar într-un final am privit şi fimul şi ca să vă spun părerea mea referitor la film versus carte, aş spune că ambele sunt la fel de bune, cartea desigur că abordează şi descrie mai multe lucruri iar filmul e mai îngust din cauza limitării în timp, totuşi regizorii filmului s-au străduit să se ţină cît mai aproape în scenariul filmului de firul istorisirii din carte. Totuşi dacă ar fi să recomand o carte... nu cred că Eat, pray, love s-ar fi regăsit printre cele 10 dar e o lectură bună, aşa că dacă aveţi puţin timp la dispoziţie puteţi privi filmul şi în linii generale ve-ţi înţelege despre ce ne vorbeşte cartea, dar dacă totuşi după ce aţi privit filmul aţi rămas intrigat sau totuşi doriţi să citiţi cartea din curiozitate enciclopedică nu aveţi decît să o faceţi. Numai bine, şi citiţi oameni buni, chiar prinde bine!

Iubeşte în Indonezia sau Partea a III

[singlepic id=121 w=320 h=240 float=left] Dragostea... sentimentul cel mai pur uman şi divin în acelaşi timp, după părerea mea este denigrat în această carte, este revoluţionat spre deosebire de celelalte romane de dragoste, este înjosit pînă întratît încît e egalat cu cuvîntul sex. Sau poate adevărata dragoste manifestată în Indonezia, unde Elizabeth a ajuns pentru a împlini prorocia vraciului Ketut, cel care ia spus că ea va reveni în Indonezia şi că-l va învăţa engleza, a fost compasiunea manifestată faţă de vrăciutoarea Vaian, pentru care Liz iniţiază o adevărată campanie de ajutor, pentru colectarea banilor în vederea procurării unei locuinţe pentru aceasta. Dacă e să-mi exprim părerea mea subiectivă, din toate cele trei părţi aceasta mi-a părut cea mai proastă... dar e doar părerea mea. Elizabeth a ajuns în Indonezia, mai exact la Bali – o insulă cu şapte vulcani activi, deci locul unde oricine ar începe să se roage, aici, pe această insulă Liz se află în căutarea armoniei lăuntrice, armonie dintre suflet şi trup, armonie pe care accentuez că nu a atins-o prin practicile yoga. Aici cunoaşte oameni minunaţi printre care vrăciutorul Ketut, Vaian şi desigur pe cel cu care va petrece un sfîrşit de călătorie prin cei trei „I”, un sfîrşit amoros, pentru că sfîrşitul încununează opera, deci îl întîlneşte pe Felipe, un brazilian de vreo 52 de ani, cu care trăieşte o pasională şi fără de obligaţii relaţie de dragoste...

Roagăte în India sau Partea II

[singlepic id=121 w=320 h=240 float=right]Călătoria prin cei trei „I” continuă cu o ţară aflată în contrast cu Italia, o ţară săracă în Elizabeth va învăţa să fie în armonie cu Dumnezeu sau cu „Puterea supremă”. Nu-mi pot explica de ce India ar fi ţara cu destinaţie duhovnicească şi nu Israelul sau mai bine chiar oraşul Ierusalim, dar dat fiind faptul că Elizabeth a cunoscut practica yoga şi doreşte să o perfecţioneze a ales ţara de naştere a acestei practici. Sigur, dacă aş fi să comentez această căutare a autorului-personaj, aş spune că-i din start greşită pentru că ea pleacă să cunoască o practică descoperită recent de către ea, o practică care i-a părut interesantă şi nu neapărat una care revelează adevărul, dar nu mă voi abate în latura anlizei acestei practici, fie ea bună sau rea... Locul de staţionare pentru următoarele patru luni este un aşram, un fel de mănăstire yogină, unde Liz v-a cunoaşte practica yoga prin repetarea mantrelor şi practicării meditaţiei, chiar din primele zile Liz îşi punea întrebarea ce caută ea acolo, nu se putea concentra la rugăciune şi nu-i ieşea meditaţia, dar încerca din nou, pînă cînd într-o zi a reuşit să guste din cunoaşterea şi deschiderea pe care o oferă meditaţia yoga... atunci a putut să-şi tămăduiască rănile sufletului şi să-l ierte pe soţul ei cu care a divorţat, să se ierte singură pe sine şi să-şi regăsească pacea lăuntrică, astfel încît dintr-un coşmar meditaţiile să se tranforme într-o legătură cu divinul, într-o plăcere şi necesitate.

Ministerul adevărului şi Adevărul

[singlepic id=126 w= h= float=center]

La cea de a doua ediţie a emisiunii „Ministerul adevărului” de la JurnalTV, miniştrii s-au apucat să discute o temă necesară pentru o zi de Crăciun, şi anume cu ce maşini se plimbă preoţii, pe lîngă faptul că au făcut-o intenţionat într-o zi de sărbătoare, au discutat tema nu pentru că i-ar fi preocupat cu adevărat ci pentru că aduce reiting. Totuşi nu voi începe să-i îndreptăţesc pe preoţi sau să critic pe realizatorii emisiunii, dimpotrivă voi puncta cîteva momente care mi-au plăcut. În primul rînd ateul – Oleg Brega, a spus că mulţi din preoţi se preocupă mai mult de bogăţii decît de oameni, totuşi a făcut specificarea că „mulţi dar nu toţi”, adică mai sunt şi Preoţi. Mă bucură această constatare a sus-numitului, cu care sunt deacord, căci luxul după mine nu are ce căuta la un preot, cu toate că dacă aş vedea o maşină bună la un preot nu m-aş apuca să-l judec, poate totuşi are nevoie de ea pentru a se deplasa prin satele noastre.

Cuvîntul Chişinăului

[singlepic id=124 w=200 h=145 float=left] Chişinăul are un primar spre deosebire de R.Moldova (care nu are un preşedinte), Chişinăul la fel ca şi ţara are un imn, un steag şi o stemă... dar care ar fi cuvîntul Chişinăului? În cartea „Eat, pray, love” de Elizabeth Gilbert, la un moment dat prietenii ei discută despre faptul că Roma nu este oraşul ei... şi atunci se găseşte a fi problema în faptul că oraşul şi ea, au cuvinte diferite ce le caracterizează... Roma - sex, Vatican – putere, New-York - a atinge, Stockholm – uniformitate, Neapoli – a lupta... dar care ar fi cuvîntul ce ar caracteriza Chişinăul?