14 iulie 2010

Cartea vie - "Arhiereul"

Că să nu treacă fără de folos timpul din vara aceasta, mă impun să mai citesc şi cîte o carte, că de... lenea-i mare cucoană. Recent am citit cartea „Arhiereul” de Ieromonah Tihon, în traducerea lui Mihai Costiş şi-n concepţia grafică şi note de subsol a Ieromonahului Savatie. Poate că ar trebui să mă opresc un pic asupra subiectului cărţii care recunosc mi-a plăcut...

Acţiunea romanului este centrată pe venirea unui arhiereu într-o oarecare localitate, acesta uimeşte chiar din prima zi prin originalitatea păstoririi, căci în loc să vină cu mare fast, intră umil în altar unde mai mulţi preoţi care aşteptau venirea oficială a arhiereului nici nu-l observă, ba din contra mai spun şi bancuri în altar, atunci arhiereul îi mustră şi le spune: „Cît de des ne depărtăm privirile de la Arhiereul ceresc şi le aţintim spre arhiereul pămîntesc” deasemenea adăugînd nişte cuvinte foarte actuale şi astăzi cu toate că cartea se presupune a fi scrisă la începutul secolului XX, citez: „... a venit timpul cînd arhiereii trebuie să-şi scoată mitrele aurite – semnul slavei lui Hristos, şi să-şi bună cununi cu spini, căci mai mult se huleşte astăzi în popor numele Domnului decît se slăveşte.” Ori foarte greu cuvînt însă plin de adevăr se conţine în fraza rostită de personajul principal, numele căruia nu se spune, fiind numit simplu – arhiereul. După cîteva zile de la venirea oficială a arhiereului acesta hotărăşte să facă vizite prin toate bisericile aflate în jurisdicţia sa, merge el merge de la biserică în bisercă, pînă ajunge la biserica părintelui Gherasim, acesta era deosebit de toţi ceilaţi preoţi fiind considerat ciudat, păr.Gherasim îşi ducea cruces slujirii preoţeşti printre azilanţi, persone fără adăpost, sărace şi care o cam dădeau cu băutura. La începutul numirii sale, părintele tot ţinea predici şi îndemna pe oameni să se întoarcă de la patimi şi păcate, într-o zi întră în crîşmă unde începe să propovăduiască, dînd drept exemplu negativ un beţiv care aparent dormea în propria vomă, la sfîrşitul cuvîntării toţi din crîşmă au început a rîde, păr.Gherasim nu a înţeles de ce, atunci o persoană i-a spus că beţivul pe care îl dă drept exemplu este mort, atunci părintele a văzut marea plagă a omenirii.

10 iulie 2010

Bani pe internet

   În trecutul meu internautic, a existat o perioadă în care încercam să folosesc timpul pe care-l petreceam pe internet cu folos financiar, adică încercam să găsesc căi de a face bani pe internet. De ce am ales să scriu pe această temă? Deoarece ieri, chiar pe neașteptate s-a adresat la mine o persoană, precum că eu undeva pe un forum am scris că pot ajuta cu sfaturi privind „banii pe internet”, am rămas chiar uimit luând în considerație că mai bine de doi ani nu mă mai ocup cu acest tip de activitate... a rămas în trecut.

   Ei, dar pînă la urmă, la insistenţele celui care m-a contactat printr-un email, m-a făcut să-mi reamintesc cîteva adrese şi cîteva sfaturi pe care i le-am dat. Acum nemijlocit la acel trecut misterios, ce ţine de banii pe internet. Totul a început cu un mesaj de tip spam primit în căsuţa electronică, era vorba despre o afacere piramidală, cumperi o programă, o vinzi la alţii doi, apoi cumperi următorul nivel şi tot aşa... dar nu a fost să fie, mi-am făcut cont pentru bani electronici – WebMoney, am pus bani în cont am cumpărat programa, deh... minte, eu credeam că totul e foarte simplu – minte de copil, dar am încercat să vînd programa am trimis sute de mesaje spam pretutindeni însă fără nici un rezultat, peste un timp mi-am dat seama că am pierdut banii din economiile personale, atunci mi-am pus drept scop să-mi reîntorc banii. Am început să citesc pe internet, să caut şi m-am pus pe clikuri, pe surfing(vizualizare situri) şi citire de scrisori publicitare - că oricum internetul era nelimitat, am stat la această etapă o perioadă destul de lungă, în care făceam şi unele statistici,

08 iulie 2010

Religia în şcoală? Da ori Ba?

„Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.” Sf. Ev. Marcu 12, 17

După ce mi-am expus pe larg poziţia vis-a-vis de introducerea religiei în şcoală într-o serie de articole, trei la număr, revin la acest subiect pentru a pune punct discuţiilor şi pentru a lua în calcul şi unele acţiuni mai recente care nu au intrat în analiza celor trei articole la temă.
Așa deci, după înregistrarea procesului de colectare a semnăturilor pentru inițierea unui referendum național în vederea introducerii religiei în programa şcolară ca obiect obligatoriu, Pasat face o declaraţie pentru presă, pentru unii neaşteptată, pentru mine, după cum am relevat şi în articolele precedente – chiar aşteptată, deoarece era clar de la bun început că un politician rămîne a fi politician pe viaţă, căci a fi politician nu e o profesie ci e un mod de a trăi, aşa dar Pasat spune că se implică în politică şi doreşte să-şi creeze un partid propriu, după cîteva zile Mitropolia Moldovei vine cu un comunicat din partea sinodului acesteia conform căruia, Mitropolia îşi rezervă dreptul de a se implica în politică pentru anumite scopuri. Deci indirect Mitropolia Moldovei suţine proiectul politic a lui Pasat, pentru ca mai tîrziu să-l suţină chiar şi-n mod direct. Peste noapte, într-o zi de iunie, tot Chişinăul se vede îmbodobit cu panouri publicitare care-l înfăţişesză pe Mitropolit alături de Pasat, care susţine că în Chişinău au fost amplasate în jur de 100 de panouri publicitare iar alte 100 au fost amplasate în întreaga republică, acestea se suţine, au fost, plătite din buzunarul lui Pasat. O oarecare televiziune a făcut un calcul şi a ajuns la suma de 15 mii de Euro... bun buzunar are Pasat :) :) :)

30 iunie 2010

Drumul Crucii prin Moldova III

Am scris aceste articole despre acest drum al crucii, pentru al face cunoscut, căci presa noastră "liberă" nu s-a obosit să mediatizeze măcar o zi din acest drum al crucii, prioritate au ştirile despre violenţe şi alte nenorociri, or trebuie să "ştie lifta cea păgînă" că ţara noastră este una Ortodoxă.

     Un drum lung şi obositor dar folositor şi uşor de parcurs cu credinţa în suflet spre - Schitul Butuceni, schit care impresionează prin frumuseţea naturii şi prin viaţa duhovnicească dusă aici de înaintaştii noştri, despre care mărturisesc chiliile săpate în piatră şi chiar o bisericuţă, unde în prezent se slujeşte Sf.Liturghie iarna, căci şi-n prezent aici la Butuceni activează o mănăstire de călugări, care continuă nevoinţa înaintaşilor.
     Asemenea şi participanţii la drumul crucii sunt o continitate în mărturisirea de credinţă, de credinţă ortodoxă, pe acest plai binecuvîntat de Dumnezeu printr-o frumuseţe nemaivăzută, nu în zadar în balada Mioriţa se spune... „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...” Această „gură de rai” a rezistat inavaziilor de tot tipul şi va rezista atîta timp cît va păstra credinţa în care s-a născut ca popor, credinţa apostolească, propovăduită de Sf.Ap.Andrei şi apărată de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, credinţa în Una, Sfînta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică – CREDINŢA ORTODOXĂ.
Nu ne place să ne răstignim, cu Domnul? Nici nu vom învia, atunci, dimpreună cu El!” spunea monahul Selafiil din Tomsk, participarea la acest drum al crucii

29 iunie 2010

Drumul Crucii prin Moldova II

                                     
„Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să ia însutit – acum, în vremea aceasta, ... iar în veacul ce va să vină: viaţa veşnică.” Marcu 10, 28-30;
     La popasul de Frumoasa, ca de alt fel la oricare alt popas, în timp ce creştinii de la drumul crucii se mai odihneau, alţi preoţi şi creştini citeau acatistul în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăţ şi se închinau acestei sfinţenii care mergea în faţa procesiunii. După un scurt popas, paşii ni s-au îndreptat spre mănăstirea de călugări, de la Ţigăneşti, unde a fost popasul de noapte iar a doua zi la orele 6 sfînta şi dumnezeiasca Liturghie, în mica bisericuţă de pe teritoriul mănăstirii, astfel încît nu toţi creştinii au încăput în biserică, astfel întreaga curte a mănăstirii s-a transformat într-o Biserică, şi a fost minunată rostirea Crezului şi a rugăciunii „Tatăl Nostru” în întreaga curte a mănăstirii.
    După o întărire trupească - o agapă, şi cea sufletească - Sf.Liturghie am purces la drum spre mănăstirea de maici din satul Tabăra, drumul deasemenea a dus prin Codrii multiseculari ai Moldovei. După un popas la mănăstirea Tabăra