Mărturisiri din mlaştina disperării

[singlepic id=51 w=320 h=240 float=left]   În această carte scrisă de legionarul Dumitru Bordeianu, este prezentată ura, minciuna şi bestialitatea de care a fost în stare o ideologie – ideologia comunistă – “provenită nu de la oameni, ci de la diavolul”. Comunismul, ne spune autorul: “este prezenţa Satanei pe pămînt. Comuniştii au făcut din ideologia lor o religie, care, în opoziţie cu cea creştină, este religia urii, a minciunii şi a crimei ridicate la rangul de virtuţi; şi nu se răspîndeşte decît prin minciună, neîncredere, teroare şi frică.”
Cu toate că autorul insistă ca drama pe care a trăit-o el şi alţi tineri, să fie atribuită tineretului legionar, îmi permit să nu văd drama unei mişcări (consider că nu apartenenţa la mişcarea legionară i-a făcut pe tineri să mărturisească şi să primească moartea, ci descoperirea şi trăirea individuală a relaţiei lor cu Dumnezeu), ci a sute de oameni care au suferit chinuri groaznice, fie pentru credinţă, fie pentru asumarea doctrinei legionare, fie pentru concepţia politică “incorectă”, dar într-un final drama unor eroi, căci toţi cei ce au trecut prin chinurile închisorilor comuniste, cu toate căderile lor dar neapărat şi ridicările lor, sunt eroi, un laş, nu poate fi sfînt iar un neam dăinuie prin eroi şi sfinţi.
Nu ştiu, dacă aş putea reda pe scurt cele citite dar un lucru impresionează şi captivează şi anume dialogul autorului cu cititorul, pe care-l îndeamnă să trăiască doar pentru o clipă chinurile închisorii, cum ar fi condiţiile groaznice de detenţie, torturile regulat aplicate, demascările şi frica de a vorbi, torturile pe care erai obligat să le aplici apropelui tău, statul în poziţie fixă pe prici (“pe un suport tare de scîndură sau ciment, fără nici un fel de aşternut, să stai aşezat cu fundul pe el, cu picioarele întinse, palmele pe genunchi, bustul drept, neaplecat înainte, iar ochii să privească degetele de la picioare. Această poziţie să fie apoi observată continuu, pentru a rămîne permanent nemişcat”), adăparea timp de o lună cu apă sărată (“Aş propune cititorului, pentru a-şi satisface o curiozitate, să se încuie într-o cameră timp de trei zile după ce a băut un kilogram de saramură, dar fără nici un pic de apă la dispoziţie.”), impunerea de a-ţi mînca propriile fecale şi la toate acestea adăugîndu-se tortura psihologică, astfel că unii nu au răbdat şi au cedat presiunilor, nu cred că pot fi judecaţi pentru aceasta, alţii şi-au ieşit din minţi, unii s-au sinucis iar alţii au ajuns să-şi dorească moartea ca fapt ce i-ar elibera din ghearele diavolului (“Dacă moartea ar fi venit imediat, ar fi fost mult mai uşor, dar tortura continua sine die, teribilă.”). A putut trece prin iadul de la Piteşti şi Gherla doar acel care şi-a încredinţat viaţa în mîinile Domnului, doar cu credinţa în El s-a putut trece prin aceste torturi. De aici explicaţia, de ce prigoana comunistă a lăsat omenirii sute de sfinţi şi mărturisitori, unii fiind prigoniţi anume pentru credinţa în Dumnezeu, alţii descoperindu-L în închisoare, asemeni tîlharului de pe cruce au cîştigat raiul, căci nu s-au mai lepădat de credinţa primită şi au mărturisit-o cu sîngele. Dar mai presus de toate, te lasă fără cuvinte iertarea şi dragostea, ce se revarsă din cuvintele autorului, care i-a iertat pe cei ce l-au torturat, această iertare este neînţeleasă pentru noi, care pe un vecin care ne-a spus un cuvînt urît, nu-l mai luăm în seamă şi nu mai grăim cu el, îl punem pe lista vrăjmaşilor, iar aici e vorba de torturi fizice, chinuri insuportabile... iar el a iertat...

• “Orice cultură care nu are teologia în ea nu faci doi bani.” Petre Ţuţea


• “...un neam nu există şi nu dăinuieşte prin fricoşi, laşi, dezertori şi trădători, ci prin martirii, eroii şi luptătorii lui.” Vasile Pârvan


• “Se zice că prima greşeală este cel mai greu de făcut, pentru că din momentul cînd ai făcut-o, lanţul greşelilor a fost declanşat şi căderea nu mai poate fi oprită.”


• “Adevărata dragoste se vădeşte atunci cînd îţi înţelegi semenul şi-i ierţi greşeala.”


• “Şi, dacă punctele de topire ale metalelor se înscriu de la 0 la mii de grade, toate topindu-se în final, acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu noi, cei de am trecut prin demascările din Piteşti şi Gherla.”


• “Pe oameni îi poţi cunoaşte foarte bine cum sunt atunci cînd le schimbi condiţiile de viaţă, cînd le iei funcţia şi poziţia socială, averea şi perspectiva de a mai fi ceea ce au fost. Cu alte cuvinte, adevărata cunoaştere a omului nu o poţi avea decît cînd îl supui la încercări, la ispite, la suferinţe şi în ultimă instanţă, chiar la proba morţii.”


• “În viaţă însă fericirile sunt de scurtă durată, clipe şi ceasuri care trec ca fulgerul; iar suferinţele, oricît de puţin ar dura, le simţi de parcă ar fi fără sfîrşit.”