Un profesor de filosofie stătea în faţa studenţilor săi avînd cîteva obiecte pe catedră. Fără să spună un cuvînt a luat un borcan mare şi a început să-l umple cu pietre de mărimea oului de găină.
Apoi i-a întrebat pe studenţi dacă borcanul e plin. Toţi studenţii au răspuns afirmativ. Apoi a luat o cutie cu pietricele mai mici şi le-a turnat în borcan, scuturîndu-l uşor. Desigur, acestea au umplut spaţiile rămase libere. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul este plin şi ei au rîs, atunci profesorul a luat o cutie de nisip şi a turnat în borcan clătinîndu-l uşor. Desigur, nisipul a umplut spaţiul liber.
Acum, spune profesorul, arătînd spre borcan, vreau să recunoaşteţi că aceasta este viaţa voastră.
Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sănătatea şi copii voştri, lucruri care chiar dacă totul e pierdut şi numai ele au rămas, viaţa noastră oricum ar fi completă.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează: serviciul, casa, maşina. Nisipul reprezintă lucrurile mici care completeză restul.
Dacă puneţi în borcan nisipul, nu mai rămîne loc pentru pietrele mari şi pitricele. La fel se desfăşoară şi viaţa voastră: dacă vă consumaţi timpul cu lucruri mici, nu vei avea niciodată spaţiu pentru lucruri mai importante.
povestioara ta ar parea asemanatoare cu una budista. mi-a placut mult
RăspundețiȘtergere