Veaceslav a absolvit Facultatea de Teologie, apoi „Pedagogie socială” la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Are două diplome de masterat – în „Consiliere educațională și spirituală” și în „Management și comunicare instituțională”. Acum urmează un doctorat în domeniul „Științe ale educației” la Universitatea de Stat din Moldova.
De pe băncile facultății – în fața elevilor
În anul III de facultate urma cursul „Didactica religiei” în cadrul căreia studenții erau pregătiți pentru a preda în sistemul de învățământ și urmau stagii de practică în școli. „Eu, din primul semestru, am început să fiu profesor de religie pentru clasele primare.”
Veaceslav povestește că era foarte entuziast încă de pe băncile facultății, pentru că, spune el, îndeplinea două misiuni importante: cea de profesor și cea de transmițător al unui mesaj religios. Tânărul profesor s-a regăsit în mediul educațional chiar din primele ore la școală.
Aveam o plăcere aparte de a preda claselor primare, fiindcă elevii erau foarte sinceri și deschiși. Am primit foarte multă susținere din partea administrației instituției, care m-a ajutat să mă încadrez rapid în colectivul profesoral.
Veaceslav Iordachescu
Primul său „botez pedagogic” a fost un seminar pe care l-a organizat cu tema „Metode inovative de predare”. „Pe atunci, prin 2012-2013, utilizam proiectorul, aplicații web – când încă nu erau atât de răspândite ca astăzi.”
