08 februarie 2011

Mărturisiri din mlaştina disperării

[singlepic id=51 w=320 h=240 float=left]   În această carte scrisă de legionarul Dumitru Bordeianu, este prezentată ura, minciuna şi bestialitatea de care a fost în stare o ideologie – ideologia comunistă – “provenită nu de la oameni, ci de la diavolul”. Comunismul, ne spune autorul: “este prezenţa Satanei pe pămînt. Comuniştii au făcut din ideologia lor o religie, care, în opoziţie cu cea creştină, este religia urii, a minciunii şi a crimei ridicate la rangul de virtuţi; şi nu se răspîndeşte decît prin minciună, neîncredere, teroare şi frică.”
Cu toate că autorul insistă ca drama pe care a trăit-o el şi alţi tineri, să fie atribuită tineretului legionar, îmi permit să nu văd drama unei mişcări (consider că nu apartenenţa la mişcarea legionară i-a făcut pe tineri să mărturisească şi să primească moartea, ci descoperirea şi trăirea individuală a relaţiei lor cu Dumnezeu), ci a sute de oameni care au suferit chinuri groaznice, fie pentru credinţă, fie pentru asumarea doctrinei legionare, fie pentru concepţia politică “incorectă”, dar într-un final drama unor eroi, căci toţi cei ce au trecut prin chinurile închisorilor comuniste, cu toate căderile lor dar neapărat şi ridicările lor, sunt eroi, un laş, nu poate fi sfînt iar un neam dăinuie prin eroi şi sfinţi.
Nu ştiu, dacă aş putea reda pe scurt cele citite dar un lucru impresionează şi captivează şi anume dialogul autorului cu cititorul, pe care-l îndeamnă să trăiască doar pentru o clipă chinurile închisorii, cum ar fi condiţiile groaznice

28 ianuarie 2011

Cum să-mi aleg imprimanta?

[singlepic id=111 w=320 h=240 float=right] O imprimantă pentru casă nu mai este demult un lux ci o necesitate pentru majoritatea dintre noi. Dacă avem copiii care fac studii sau suntem studenţi, imprimanta ne va fi de mare folos pentru lecţii, nu mai trebuie să alergi pe la centre specializate să-ţi tipăreşti lucrarea, şi-n general poţi să-ţi tipăreşti lucrarea în ultima clipă şi la orice oră doreşti, cînd ai terminat-o, fie ora unu sau două noaptea. Sau poate eşti pasionat de fotografiat, sau ai multe fotografii care s-au adunat în calculator şi doreşti să le ai pe suport de hîrtie, nu mai trebuie să mergi la centrul specializat, o poţi face chiar acasă, în doi timpi şi trei mişcări. Deci ne-am convins de necesitatea unei imprimante, dar intervine întrebarea cum şi ce model de imprimantă să ne alegem. Voi încerca să răspund în cele ce urmează...
În priincipiu, utilizarea oricărei imprimante presupune cheltuieli mai mari decît însăşi procurarea acesteia, cheltuieli care încep cu hîrtia şi sfîrşesc cu cerneala. Mulţi dintre producători ademenesc cu preţuri mici la imprimante dar după masca acestui mic preţ se ascund cheltuieli mari pentru consumabilile pe care le procuri de la acelaşi producător, deci tu eşti în pierdere. Ce-i de făcut? Ideal ar fi procurarea unei imprimante laser, dar costurile acesteia sunt mai ridicate cu mult decît ale celor inkjet, în acest caz trebuie să alegem o imprimantă care este compatibilă cu sistemul CISS (continuous ink supply system), care presupune alimentarea cu cerneală un tip special de cartuş permanent, printr-un sistem de capilare (furtunaşe) conectate la rezervoare externe. În acest caz cartuşele nu se usucă niciodată, iar alimentarea se face mult mai uşor în condiţii casnice, ceea ce presupune mai puţine cheltuieli, căci procurarea unui nou cartuş ori de cîte ori acesta se termină este nerentabilă.

21 ianuarie 2011

Ce mai face Lenin?

[singlepic id=38 w=320 h=240 float=left]Lenin e viu oricînd, se spunea într-un cîntec, dar realitatea e alta, acest lider al revoluţiei zace mort, în mauzoleu. Din anul 1924 şi pînă în prezent trupul acestuia este păstrat mumificat în zidul Kremlinului în Moscova. Pe parcursul păstrării, acesta a fost huiduit şi defăimat, au fost cazuri cînd s-a aruncat cu pietre în sarcofag pentru a fi stricat, în anul 1973 a fost schimbată sticla, pe una de siguranţă maximă, care nu permite nici unui glonte să o strice. Şi stă Lenin, vine lumea se uită la el... acum normele pentru vizitarea mauzoleului sunt mai stricte, se trece prin detectorul de metale. Ultimul caz în care s-a încercat profanarea rămăşiţilor a avut loc chiar în martie 2010, cînd o persoană, Sergiu Crapeţov, s-a urcat pe tribuna mauzoleului şi a început să strige îndemnuri la înmormîntarea trupului lui Lenin şi demolarea mauzoleului. Problema demontării sarcofagului şi închiderii mauzoleului a fost pusă de mai multe ori, însă actuala guvernare rusă, în frunte cu Putin consideră că demonatrea acestuia va leza idealurile în care multă lume a crezut şi pentru care a luptat, aşa că pînă cînd Lenin rămîne în vizorul vizitatorilor, ce-i drept în incinta mauzoleului se interzice să se fotografieze...
Deci, ce face Lenin? Lenin doarme, urmaşi de-ai lui lucrează... noi ce facem?

P.S. Pe 21 ianuarie 1924 moare Lenin.

17 ianuarie 2011

Traduceri, translate, traduction

[singlepic id=52 w=320 h=240 float=left] Istoria arată că au existat perioade cînd traducătorul de lîngă şeful statului a fost cea mai importantă persoană. După toate, un cuvînt înţeles greşit ar putea provoca razboaie şi decese. Treptat a intervenit schimbarea, dar nevoia de a traduce ceva dintr-o limbă în alta a rămas neschimbat: lucrări nemuritoare de literatură au devenit o comoara a lumii, oameni din diferite ţări pot comunica unul cu altul, să dezvolte relaţiile comerciale şi diplomatice.
Cu toate acestea, în epoca contemporană situaţia s-a schimbat: Internetul a devenit disponibil pe scară largă, mulţi au afirmat că necesitatea traducerilor s-a epuizat, deoarece internetul este plin de traducători automatizaţi, cum ar fi google translate, dar această afirmaţie este una falsă, deoarece aceste traduceri automate pot stîrni doar nedumeriri şi haz. Iar în cazul unor traduceri de documente aceste traduceri nicidecum nu pot fi folosite, să ne imaginăm că avem de tradus un document din domeniul medicinii, unde de exactitatea traducerii depinde viaţa unui om, cred că în acest caz folosirea unei traduceri automate nu este la locul ei. De aceea există necesitatea de a apela la aceiaşi persoană - traducătorul, care posedînd cunoştinţele lingvistice şi teoretice va putea efectua o traducere profesionistă de care aveţi nevoie.
Trăim într-o lume fără bariere, ceea ce oferă fiecăruia şansa de a se afirma nu doar pe plan naţional ci şi internaţional, dar una dintre barierile în calea unei cariere de succes

14 ianuarie 2011

Imnul noii alianţe(AIE)

Pe 30 decembrie, după lungi negocieri şi discuţii pe principii şi valori, s-a re-constituit Alianţa de guvernare, formată din 3 partide : PLDM, PDM, şi PL. Şi cum orice alianţă are nevoie de un imn...




Ghimpu, Filat şi Lupu


Într-o zi s-au apucat
Alianţă să constituie.
Şi la aceasta toţi au purces:
Trag, întind, dar iau de samă
Că alianţa stă neclintită,
Căci se trăgea neunit.
Ghimpu înapoi se da,
Filat tot în sus sălta,
Lupu foarte se izbea
Şi nimic nu se isprăvea.
Nu ştiu cine a cedat;
Însă, pe cât am aflat,
Alianţa s-a format.



Doar că morala lui Donici, s-a adeverit a nu fi actuală pentru clasa noastră politică, cu toate că niciodată nu se ştie...